Antena Căutare

Asia Express, 7 noiembrie 2021. Mihai Petre a luat din greșeală rucsacul Lidiei Buble. Ce a spus că va face cu lucrurile ei

Ediția 30 a sezonului 4 din Asia Express a început în forță pentru cele cinci echipe care au rămas în competiția de pe Drumul Împăraților. Efortul fizic, presiunea și căldura și-au spus cuvântul, iar situațiile imprevizibile nu au întârziat să apară.

Concurenții au avut parte de peisaje spectaculoase și vești neașteptate. În etapa opt de pe Drumul Împăraților, echipele nu se vor mai întrece pentru Imunitate și imposibilitatea de a intra la Cursa pentru Ultima Șansă. De asemenea, sunt nevoiți să strângă cât mai multe nestemate care îi vor ajuta la finalul celor patru zile în Iordania.

Cuplurile de vedete au întâmpinat câteva dificultăți la prima probă, iar presiunea și tensiunile și-au pus amprenta asupra lor. Mihai Petre și Elwira s-au confruntat o situație neașteptată la finalul primei misiuni din deșert.

Citește și: Asia Express, 7 noiembrie 2021. Cinci echipe au ajuns în Iordania. Ce veste neașteptată le-a dat Irina Fodor

Cei doi și-au dat seama că au luat rucsacul Lidiei Buble, dar și pe al Esterei, după ce au plecat spre următoarea probă. Chiar dacă au făcut o încurcătură, concurenții au mers mai departe pe traseu.

La scurt timp după plecarea soților Petre, Lidia Buble și Estera au pornit pe urmele lor: "Mergem pe urmele nașilor mei, au lăsat urme"

Ce a dezvăluit Mihai Petre că va face cu lucrurile Lidiei Buble din rucsac

Surorile Buble s-au aflat la o distanță considerabilă în spatele lui Mihai Petre și al Elwirei, însă acest lucru nu le-a oprit să strige la ei. Lidia nu a stat prea mult pe gânduri și a apelat la un truc neașteptat pentru a-l face pe concurent să o aștepte.

„Am nevoie de ceva din rucsac. Mihai, oprește-te", a strigat concurenta la Mihai Petre.

Concurentul și-a dat seama rapid de intențiile ei și a continuat drumul în deșert. Mai mult decât atât, Mihai Petre i-a dezvăluit Lidiei că diseară va dormi în pijamalele ei.

Citește și: Asia mai târziu, episodul 28. Patrizia Paglieri și Francesco, despre plecarea din competiție. Ce au declarat cei doi

„Grăbiți-vă! Că dacă nu, Lidia, dorm în lenjeria ta diseară”, a spus el, vizibil amuzat.

„Nu știu dacă mă auzea sau probabil credea că îl strig ca să-l împiedic”, a mai adăugat Lidia Buble.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și Antena PLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe Antena PLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Asia Express, 7 noiembrie 2021. Cinci echipe au ajuns în Iordania. Ce veste neașteptată le-a dat Irina Fodor... Asia Express, 7 noiembrie 2021. Ce echipe au intrat la primul Joc de Amuletă din Iordania. Ce traseu au avut de parcurs...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
EXCLUSIV | Primele imagini cu Mirela Retegan și fiica ei, Maya, din Asia Express. În ce condiții dure au fost surprinse
EXCLUSIV | Primele imagini cu Mirela Retegan și fiica ei, Maya, din Asia Express. În ce condiții dure au fost...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Drama trăită de Oana Tomoiagă de la Asia Express în ziua nunții sale. Ce trebuia să fie o zi fericită s-a lăsat cu o tragedie
Drama trăită de Oana Tomoiagă de la Asia Express în ziua nunții sale. Ce trebuia să fie o zi fericită s-a...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Două românce ar fi fost primite „cadou” de un fost ministru din Spania. În schimb, ar fi aprobat contracte de 125 de milioane de euro
Două românce ar fi fost primite „cadou” de un fost ministru din Spania. În schimb, ar fi aprobat contracte de... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“ BZI
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături arme de 11 miliarde de dolari
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături... Jurnalul
Noaptea Muzeelor 2026 în București: peste 20 de muzee și expoziții pe care le poți vizita gratuit pe 23 mai
Noaptea Muzeelor 2026 în București: peste 20 de muzee și expoziții pe care le poți vizita gratuit pe 23 mai Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Fenomen rar în Marea Neagră. Cum a
Fenomen rar în Marea Neagră. Cum a "prins" apa o culoare turcoaz spectaculoasă Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x