Antena Căutare

Asia Express, sezonul 7. Ce echipe intră la cursa pentru ultima șansă. Voturile au scos la iveală primele rivalități

În episodul 5 din Asia Express – Drumul Zeilor, cele 9 echipe s-au strâns la careu alături de Irina pentru a afla ce echipă a obținut imunitatea mică.

După ce au aflat în ce ordine au ajuns echipele la Irina, după proba cu aratul și plantatul orezului, concurenții au aflat și care e echipa care intră în cursa pentru ultima șansă.

Mai întâi, în cursă au intrat echipele aflate pe ultimele 2 poziții în ordinea sosirii la Irina, iar acestea sunt Betty Salam și Cătălin și echipa formată din Andrei Ursu și Vlad.

Care sunt cele 3 echipă care intră în cursa pentru ultima șansă

Toate echipele erau obosite, simțeau că nu s-au odihnit suficient după probele grele pe care le-au avut de îndeplinit ieri.

Citește și: Asia Express, sezonul 7. Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în cursa pentru a doua imunitate. Oana Paraschiv, în lacrimi

Irina a anunțat că orașul Chang Mai, unde sunt 75 de temple, este locul unde se va ține prima cursă pentru ultima șansă.

Ceilalți concurenți au aflat cum le-a fost ziua lui Adi Nartea și lui Cosmin, care aveau imunitate, și au fost la masaj, la un restaurant cu stele Michelin și au petrecut timp la piscină. De asemenea, echipa lor nu va participa la cursa pentru ultima șansă.

Ordinea în care au ajuns echipele la Irina, pentru imunitatea mică a fost:

Locul 1 – Oana Paraschiv și Mihai Găinușă

Locul 2 – Sorin Brotnei și Nicolai Tand

Locul 3 – Ioana State și Mane Voicu

Locul 4 – Carmen Negoiță și Andreea

Locul 5 – Victor Slav și Selina

Locul 6 – Anca Țurcașiu și Andreea Samson

Locul 7 – Andrei Ursu și Vlad

Locul 8 – Betty Salam și Cătăln

Echipele au fost nevoite să voteze a treia echipă care avea să intre și ea în cursa pentru ultima șansă.

Betty Salam și Cătălin au votat pe Carmen Negoiță și Andreea.

Nicolai Tand și Sorin Brotnei au votat pe Anca Țurcașiu și Andreea Samson.

Anca Țurcașiu și Andreea Samson au votat pe Victor Slav și Selina.

“Karma e circulară. Faci un bine, se întoarce bine, faci un rău, se întoarce rău…N-ar trebui să o ia personal, ăsta este jocul, astea sunt regulile”, a spus Andreea Samson.

Citește și: Asia Express, sezonul 7. Unde au ajuns Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu să mânânce. Nu le-a venit să creadă ce au descoperit

Victor Slav și Selina au votat pe Anca Țurcașiu și Andreea Samson.

Oana și Mihai Găinușă au votat pe Nocolai Tand și Sorin Brotnei.

Ioana State și Mane Voicu au votat pe Carmen Negoiță și Andreea.

Vlad și Andrei Ursu au votat pe Anca Țurcașiu și Andreea Samson.

Cosmin și Adi Nartea au decis să tragă la sorți, având 4 pietre negre și una albă. Echipa care extrage piatra albă va fi echipa desemnată de ei să meargă la cursa pentru ultima șansă.

Cei pentru care au tras piatra albă au fost Victor Slav și Selina.

“E ceva care nu se face. Ei trebuie să nominalizeze o echipă”, a spus Anca Țurcașiu.

“Da, și trebuie să îți asumi”, a mai zis Andreea Samson.

Andreea și Carmen Negoiță au votat pe Anca Țurcașiu și Andreea Samson.

“Nu-mi plac sugestiile astea”, a spus Carmen Negoiță, atunci când Andreea Samson i-a sugerat să nu voteze echipa lor.

Cea de-a treia echipă care intră în cursa pentru ultima șansă este formată din Anca Țurcașiu și Andreea Samson.

Citește și: Asia Express, sezonul 7. Ce au pățit Victor Slav și Selina la autostop: „Am scos picioarele afară”. În ce condiții au circulat

Asia Express, din nou lider de audiență. Diseară: prima cursă pentru ultima șansă de pe Drumul Zeilor... Asia Express, sezonul 7. Două echipe au fost penalizate imediat ce au ajuns la tempul budist. Un călugăr le-a dat o pede...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a recunoscut Mirela Retegan după marea finală Asia Express! Mesajul la care fanii au reacționat imediat
Ce a recunoscut Mirela Retegan după marea finală Asia Express! Mesajul la care fanii au reacționat imediat
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mona Segall, mesaj după finala Asia Express 2026, care a doborât recordul de audiență al sezonului: „Oops, we did it again!”
Mona Segall, mesaj după finala Asia Express 2026, care a doborât recordul de audiență al sezonului: „Oops, we...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x