Antena Căutare

Ce mesaj a transmis Betty Salam după ce a fost la un pas de eliminare, la Asia Express. Postarea emoționantă a concurentei

Betty Salam, fiica lui Florin Salam, a transmis un mesaj emoționant în mediul online după ce a fost difuzată prima etapă de la Asia Express - Drumul Zeilor, unde a fost la un pas de eliminare.

Betty Salam, fiica lui Florin Salam, a transmis un mesaj emoționant în mediul online după ce a fost difuzată prima etapă de la Asia Express - Drumul Zeilor | Antena 1

În ediția 5 din sezonul 7 Asia Express - Drumul Zeilor, telespectatorii au avut parte de o surpriză neașteptată. Trei echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă din primul stage ale competiției. Cei care au ajuns pe ultimele locuri la Irina Fodor au fost Betty Salam și Cătălin Vișănescu, dar și Andrei Ursu și Vlad Condurache.

Ceilalți concurenți au fost nevoiți să aleagă o a treia echipă pe care să o trimită cât mai aproape de eliminare. În urmă voturilor, Anca Țurcașiu și Andreea Samson au mers la cursa pentru ultima șansă alături de celelalte două perechi.

Misiunile au fost dificile, însă vedetele au reușit să treacă cu brio peste fiecare provocare. După o zi lungă, echipele au ajuns rând pe rând la Irina Fodor pentru a afla deznodământul primei etape din Asia Express - Drumul Zeilor.

Citește și: Asia Express sezonul 7. Betty și Cătălin, schimb de replici tăioase în cursa pentru ultima șansă. Ce cuvinte grele și-au spus

Articolul continuă după reclamă

În cele din urmă, prezentatoarea TV a anunțat că Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vișănescu, riscă să fie eliminați din reality show. Toți au așteptat cu nerăbdare să vadă culoarea totemului. Cei doi au răsuflat ușurați când au văzut că Zeul este verde.

Ce a publicat Betty Salam în mediul online, după ce a fost la un pas de eliminare la Asia Express sezonul 7

La scurt timp de la difuzarea ediției în care au fost la un pas să părăsească emisiunea, Betty Salam a ținut să transmită un mesaj emoționant pe contul de Instagram, acolo unde are o comunitate impresionantă de fani.

„Poate ca pe unii dintre voi v-am dezamăgit, fiindcă nu am avut energia necesară, dar noi am făcut tot posibilul să ducem probele până la capăt.

Sa cazi din prima zi din neatenție. Am fost nepregătită pentru situație, asta pentru că nimeni nu a știut că după multe ore de zbor vom intra direct în priza, iar eu am fost foarte frustrată, deoarece eram conștientă că îl voi încetini pe Catalin și starea mea nu va fi tocmai bună. Sunt o persoană mai sensibilă de fel (știu că poate nu pare), însă observ și comentariile, dar este ușor să vorbiți de pe canapea, fiindcă asta făceam și eu uitându-mă la sezoanele trecute, înainte să fac parte din acest proiect. La TV părea totul ușor, dar am învățat multe, iar voi să învățați să nu mai judecați, pentru că nu știți prin ce au trecut toți ceilalți colegi, cât și noi. Eu vă iubesc și vă mulțumesc tuturor în parte. PS: E VERDE!!!!! 💙”, a scris tânăra artistă în mediul online.

Postarea ei a generat 3 mii de like-uri și o mulțime de reacții din partea prietenilor virtuali.

Citește și: Asia Express, sezonul 7. Două echipe au fost penalizate imediat ce au ajuns la tempul budist. Un călugăr le-a dat o pedeapsă

„Mă bucur tare că ați rămas😍. Cred că aveți multe de arătat”, „Sunteți frumoși și s-a văzut că ați dat tot ce ați putut! M-am rugat să fie verde! Sunteți minunați!😍” sau „Ce mă bucur”, au fost doar câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online.

Asia Express sezonul 7. Cine a pierdut cursa pentru ultima șansă și ce culoare are totemul. O echipă a greșit pe traseu... Începe etapa a 2-a pe Drumul Zeilor, la Asia Express.Tensiuni puternice între echipe. Adi Nartea:”La autostop, eram care...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de Maya, fiica Mirelei Retegan, după eliminarea de la Asia Express! Ce detalii nu s-au văzut la TV
Mesajul transmis de Maya, fiica Mirelei Retegan, după eliminarea de la Asia Express! Ce detalii nu s-au văzut la TV
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x