Antena Căutare

Lidia Buble și Connect-R, întâlnire cu zâmbete, de ziua lor. Și-au spus “la mulți ani”, în uralele colegilor de la Asia Express

S-a lăsat cu celebrare în timpul filmărilor în noul sezon Asia Express, chiar pe parcursul cursei. Lidia Buble și Connect-R au pornit amândoi pe Drumul Împăraților și s-au întâlnit, fără să plănuiască asta, la autostop. Chiar de ziua lor. Cei doi artiști au aceeași zi de naștere, 9 iunie.

Lidia Buble și Connect-R au fost filmați de colegii lor de la Asia Express, în timp ce aceștia le cântau "la mulți ani". Bucuroși să se întâlnească, cu bagajele mari în spate, Lidia Buble și Connect-R și-au oferit o îmbrățișare strânsă. Artistul a împlinit ieri, 9 iunie 2021, 39 de ani, iar Lidia Buble, 28 de ani.

Frumoasa concurentă de la Asia Express, sezonul 4, a purtat o ținută lejeră, all white, și un ruj roșu intens pe buze. Ea le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru cadoul muzical.

La final, Connect-R a avut o revelaţie. "Fii atent, ce manevră a făcut Lidia! 'La mulți ani', așa, și s-a băgat în fața noastră, ești nebun la cap! Așa schemă?!", a glumit artistul, rămas în stradă, după ce Lidia Buble a reușit să pornească la drum.

Participarea la Asia Express este într-adevăr o experiență aparte pentru Lidia Buble: "De 28 de ani trăiesc intens. O aniversare plină de aventură și necunoscut. Ăsta e cadoul pe care mi l-am facut. Abia aștept să mă întorc învingătoare și să mă bucur de gândurile voastre", este mesajul care a apărut pe pagina de Facebook a Lidei Buble. Fanii i-au urat "la mulți ani" și succes în competiție.

Citește și: Alexandra Ungureanu și mama ei spun adevărul din spatele camerelor. Ce se întâmplă, de fapt, în culisele Asia Express sezonul 4

Lidia Buble și Connect-R sunt în aventura vieții lor, la Asia Express, sezonul 4. Lidia Buble face echipă cu sora ei, Estera, iar Connect-R, cu Shift, un artist cu o carieră de peste 10 ani în industria muzicală. De-a lungul vremii, acesta a lansat mai multe hit-uri, majoritatea sunt colaborări cu interpreți celebri la noi în țară. Piesa "Sus pe toc" a făcut furori la lansare, a fost un mega hit al momentului, cu difuzări multiple pentru o perioadă lungă de timp.

Ce au spus Connect-R și Shift despre experiența Asia Express: “În prima zi din Asia Express am vrut să plec acasă”

Socotelile de acasă nu se potrivesc cu realitatea din Asia Express. Deși au plecat cu gândul că este imposibil să nu se descurce, Shift și Connect-R și-au schimbat complet părerea odată cu primul pas făcut pe Drumul Împăraților.

"O să iau cu mine o poză cu Hagi și asta sigur o să mă ajute la autostop. E imposibil să nu ne înțelegem cu ei. Avem speranță că în unele seri vom găsi chiar și o pensiune sau un hotel la care să stăm. N-avem noi condiție fizică, dar pe psihic stăm foarte bine", spuneau Shift și Connect-R cu câteva zile înainte de plecare. Primul autostop, prima misiune și prima noapte de căutat cazare le-au dat însă planurile peste cap. "Nu ne așteptam să fie chiar așa. În momentul ăsta nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă", a declarat Shift.

Citește și: Vedetele au pornit pe Drumul Împăraților în cel de-al patrulea sezon Asia Express

Cine este Estera Buble de la Asia Express 2021. Unde locuiește și cu ce se ocupă sora Lidiei... Irina Fodor, ținută spectaculoasă în Cappadocia. Cum a fost fotografiată prezentatoarea, în timpul filmărilor Asia Expre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Schimbare neașteptată la Asia Express! Concurenții nu mai fac echipă cu partenerii lor. Cine cu cine va continua cursa
Schimbare neașteptată la Asia Express! Concurenții nu mai fac echipă cu partenerii lor. Cine cu cine va continua...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a câștigat amuleta la Asia Express și avantajul care poate schimba cursa. Echipa a primit un joker extrem de valoros
Cine a câștigat amuleta la Asia Express și avantajul care poate schimba cursa. Echipa a primit un joker extrem de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x