Antena Căutare

Chefi la cuțite, 12 octombrie 2022. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au degustat farfuriile la prima probă de bootcamp

Când prima probă de bootcamp s-a terminat, la Chefi la cuțite sezonul 10, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au degustat preparatele și au dezvăluit pe cine au pus ochii deja.

colaj foto cu sorin bontea, florin dumitrescu și catalin scarlatescu, la bootcampul chefi la cutite sezonul 10 Galerie
Chefii au degustat atent cele 130 de preparate pregătite concurenții din bootcampul Chefi la cuțite sezonul 10 | Antena 1

În ediția 19 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 10, Gina Pistol a anunțat că la prima probă de bootcamp, concurenții trebuie să pregătească un tartar de ton sau de somon. Când timpul de gătit a expirat, cei trei chefi au făcut degustarea. Acesta a fost momentul în care Cătălin Scărlătescu a dezvăluit pe cine a pus ochii.

Ce au descoperit Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu la prima probă de bootcamp de la Chefi la cuțite sezonul 10

Când timpul alocat gătitului s-a scurs, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au pornit să facă degustarea celor 130 de farfurii. La final, doar 60 de concurenți vor trece în etapa a doua de bootcamp, la Chefi la cuțite sezonul 10.

„Eu îmi doresc de la ei să văd și un pic de inventivitate, pentru că noi avem probe unde trebuie să fii inventiv, să te adaptezi”, a zis Sorin Bontea.

Citește și: Chefi la cuțite, 12 octombrie 2022. Cleopatra Stratan și Edward Sanda i-au uimit pe chefi. Ce piesă au cântat

„O să fie foarte ușor pentru cei care înțeleg tartarul să ne impresioneze. Și sunt sigur că vom avea parte de niște farfurii…”, a zis Scărlătescu, făcându-și cruce.

„Uite de ce este atât de important bootcampul, să trieze din oamenii care repetă obsesiv din farfurie. Au reușit la audiții să treacă mai departe cu o farfurie repetată, și ajung să gătească foarte bine o farfurie, dar în momentul în care ajungi să îi scoți din zona asta pe care au repetat-o ajung într-o situație mai grea”, a explicat Florin Dumitrescu.

„Nu o să fie ușor deloc să gustăm 130 de farfurii”, a completat Cătălin Scărlătescu, la prima probă de bootcamp de la Chefi la cuțite sezonul 10.

Prima care a spart gheața a fost chiar doamna Lina Chirilă, care a făcut un tartar de somon „pe opulență”. Farfuriile ei au atras imediat atenția chefilor.

„Mult pe lângă, dar e pe stilul italienesc al anilor 1970”, a fost de părere Florin Dumitrescu, atunci când a văzut platourile generoase ale concurentei.

„Nu știe ea cu minimalistul, cu penseta…Ea știe să facă mâncare multă. Mi-aș dori foarte tare să nu fie pe gustul colegilor mei și să nu cumva să le treacă prin cap s-o aleagă în echipa lor, fiindă atunci o să iasă un pic de ceartă”, a zis Cătălin Scărlătescu, dezvăluind astfel pe cine a pus ochii încă de acum, la Chefi la cuțite sezonul 10.

Unele farfurii au surprins prin aspect, alții prin gust. Au fost însă și farfurii care au surprins în mod neplăcut.

„Nu se poate! Colivă, mucenici”, „Tort!”, „Am găsit și drob de pește!”, iată doar o parte din părerile chefilor.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 19 a emisiunii Chefi la cuțite ca să vezi ce au descoperit jurații la prima probă de bootcamp.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 10 Chefi la cuțite

Telespctatorii vor avea parte de o formulă unică în sezonul 10 Chefi la cuțite deoarece este pentru prima oară când show-ul culinar are două prezentatoare, Gina Pistol și Irina Fodor.

Irina Fodor a prezentat primele ediții ale emisiunii, iar Gina a revenit în edițiile ulterioare, însoțindu-i pe concurenți și jurați până în finală. Printre noutățile care fac competiția și mai savuroasă se numără și decorurile schimbate în toate zonele de desfășurare, dar și jocurile din culise, care acum devin adevărate întreceri cu o miză foarte importantă pentru jurați.

Totodată, fiind vorba despre sezonul care sărbătorește un deceniu de succes al celor trei Chefi, invitații speciali nu vor lipsi – vizita lui Martin Jordan, sosia lui Gordon Ramsay, fiind doar unul dintre cele mai așteptate momente ale acestui sezon.

Urmărește sezonul 10 Chefi la cuțite pe Antena 1 sau AntenaPlay.

Chefi la cuțite, 12 octombrie 2022. Prima probă de bootcamp i-a uimit pe concurenți. Ce a anunțat Gina Pistol... Chefi la cuțite, 12 octombrie 2022. Ce concurenți au ajuns în proba a doua de bootcamp. Ce au decis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x