Antena Căutare

Chefi la cuțite, 28 martie 2023. Monica Pușcoiu l-a „păcălit” pe Florin Dumitrescu la degustare. Ce a descoperit la tartă

În ediția a doua a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 11 chefii au cunoscut-o pe Monica Florentina Pușcoiu, un cofetar din București care i-a impresionat cu povestea ei de viață. Concurenta l-a „păcălit” pe chef Florin cu desertul pregătit.

Colaj cu Chef Florin Dumitrescu și Monica Pușcoiu Galerie
În ediția a doua a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 11 chefii au cunoscut-o pe Monica Florentina Pușcoiu, un cofetar din București care i-a impresionat cu povestea ei de viață | Antena 1

Sezonul 11 al emisiunii Chefi la cuțite este unul spectaculos și aduce povești de viață incredibile, rețete surprinzătoare și concurenți din toate colțurile lumii și cu meserii diverse. În ediția a doua am cunoscut-o pe Monica Florentina Pușcoiu, o fostă stewardesă care în prezent are propria afacere în domeniul cofetăriei. Florin Dumitrescu s-a bucurat când a primit tarta ei la degustare, însă ceea ce a descoperit după a fost o adevărată surpriză.

Monica Florentina Pușcoiu l-a „păcălit” pe Florin Dumitrescu la degustare. Ce surpriza a avut juratul când a vrut să guste tarta, la Chefi la cuțite sezonul 11

„Lucrăm foarte mult în laboratoul propriu, diminețile încep la 4. Avem și o fetiță mică. Și avem și joburi full time în paralel. M-am angajat ca să pot lucra din laborator. De un an și jumătate nu am avut un weekend liber. Am sacrificat mult timp”, a zis concurenta, cu lacrimi în ochi, povestind despre sacrifiile numeroase pe care le-a făcut de dragul pasiunii sale.

Citește și: Chefi la cuțite, 27 martie 2023. Maria Barbu i-a emoționat pe mulți cu povestea ei de viață. Gina Pistol, cuprinsă de lacrimi

Când desertul vegan a fost gata, farfuriile au fost trimise la degustare. Florin Dumitrescu s- bucurat când a ridicat cloșul, fiindcă toată lumea știe cât de mult îi plac dulciurile. Și-a luat pastilele pentru intoleranță la lactoză, pregătindu-se astfel să savureze fără griji desertul.

Dar, surpriza cea mare abia apoi a venit. Când a tăiat tarta în două, acesta a realizat faptul că are de-a face cu un desert vegan.

„Să nu-mi zici că e de vegani. Hai mă, nu! De ce e de vegani?! Și eram pregătit să gust!”, a zis el dezamăgit, în ediția a doua a emisiunii Chefi la cuțite.

„Ai mai luat și un pumn de pastile! Își bate joc de sentimentele noastre”, l-a tachinat Sorin Bontea amuzat.

„Mamă, deci am căzut cu liftul, jur! Mă uitam la ea, îmi ploua în gură. Nici nu poți să te bucuri! Vizual tarta arată bine. Dar e acră rău, ciocolata e amăruie, arată a tartă, de ce să nu fie dulce?! Eu mă simt rău. Și-a bătut joc de sentimentele mele”, a completat Florin Dumitrescu.

Citește și: Chefi la cuțite, 27 martie 2023. Natasha Corneva a venit alături de sora ei. Ce mai face și cum arată acum Vika Jigulina

Apoi, ușile s-au deschis și concurenta și-a făcut apariția în fața chefilor. Aceasta a explicat cum a început pasiunea sa pentru dulciuri vegane și baby friendly în pandemie, dar și cu ce se ocupă în prezent și de ce a ales să facă astfel de dulciuri.

Florin Dumitrescu i-a explicat prin ce decepție uriașă a trecut din cauza tartei, iar concurenta a râs în hohote, momentul fiind unul de-a dreptul savuros.

Apoi, la final, cocnurenta a primit două cuțite și șansa de-a merge mai departe, în sezonul 11 al emisiunii Chefi la cuțite.

Urmărește clipul video din ediția a doua a emisiunii Chefi la cuțite, sezonul 11, ca să savurezi tot momentul.

Tot ce trebuie să știi despre Chefi la cuțite, sezonul 11, de la Antena 1

Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, vor avea la fiecare joc de amuletă un adversar care va munci din greu la cel de-al patrulea banc de lucru pentru a le încurca planurile.

Astfel, în noul sezon Chefi la cuțite, ce va putea fi urmărit pe Antena 1 și AntenaPLAY, luptele pentru amuletă se vor da în 4. La fiecare confruntare, Chefii vor avea câte un nou oponent. Degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Toate amuletele care vor fi câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, vor fi depozitate într-un seif, acestea reprezentând premiul care va putea reveni unuia dintre cei trei Chefi în urma bătăliei finale.

Competiția este condimentată și de momentul jurizării preparatelor pentru amuletă: degustarea o va face un invitat celebru, care va decide câștigătorul fără să știe cui aparține farfuria aleasă. Fiecare înfruntare culinară va fi jurizată de o altă vedetă, cei trei Chefi confruntându-se cu riscul ca amuleta să fie acordată celui de-al patrulea adversar.

Noua dinamică din ringul culinar aduce astfel încă o miză cu greutate în show-ul Chefi la cuțite: toate amuletele care sunt câștigate, de-a lungul audițiilor, de către ceilalți competitori, pot reveni unuia dintre cei trei Chefi, în urma bătăliei finale.

Urmărește sezonul 11 Chefi la cuțite pe Antena 1 sau AntenaPlay.

Chefi la cuțite, 28 martie 2023. Sorin Bontea a avut o premoniție înaintea jocului de amuletă. Ce avantaj a pus în joc G... Chefi la cuțite, 28 martie 2023. Cine a câștigat amuleta. Mario Fresh a făcut anunțul ce i-a surprins pe chefi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x