Antena Căutare

Chefi la cuțite, 29 noiembrie 2021. Concurenții au mâncat sushi foarte picant. Cine a câștigat proba și un avantaj

Chefii și-au ales echipele și au aflat miza cea mare a competiției, însă greul abia acum începe. Concurenții au avut parte de un adevărat „festin”, care nu a prea fost pe gustul lor, așa cum credeau la început.

Competiția de pe Drumul Împăraților s-a mutat de data aceasta în platoul de filmare de la Chefi la cuțite. Gina Pistol a venit cu o probă „picantă” pentru cei trei chefi și echipele lor, iar cine o va câștiga o să se bucure de un avantaj considerabil.

Chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu au aflat că trebuie să își aleagă un om din echipă care să mănânce cel mai rapid sushi picant. Cel care reușește să mănânce 25 de bucăți de sushi primul, fără să bea laptele din pahar, va obține victoria.

„Proba de avantaj e una grea din prima, ca în Asia Express”, a spus Cuza.

Citește și: Finala Asia Express 2021. Mihai Petre, confesiuni cu lacrimi în ochi despre familia lui: „Ne-a anunțat că Elwira e foarte bolnavă”

Alexandra Ungureanu, Zarug, Lorelei, Cuza, Eliza Natanticu și Cosmin Natanticu sunt cei care și-au luat inima în dinți și s-au oferit să participe la probă, dar nu înainte de a afla avantajul pe care îl oferă aceasta.

„Cel care va mânca toate cele 25 de piese sau cele mai multe va putea găti în libertate și liniștit, cu toată echipa lui. Celelalte echipe vor găti legate la mâini. ”, a mărturisit Gina Pistol.

Zarug a încercat să mai destindă atmosfera când a văzut că tensiunile și presiunea au început să își spună cuvântul. Concurentul i-a adresat câteva replici amuzante colegei sale din Asia Express, Lorelei.

„Grăsuță, ne batem în rulouri?”, i-a spus el.

Cine a câștigat proba de mâncat sushi picant în ediția specială din Chefi la cuțite

Proba „de foc” s-a dat între Alexandra Ungureanu, Cuza și Lorelei. Cei trei au încercat să mănânce cât mai multe bucăți de sushi, iar colegii de echipă i-au încurajat de la bancurile de lucru.

Situațiile dificile nu au întârziat să apară, Alexandra Ungureanu a avut parte de un incident în timp ce mânca.

„I-am dat apă, dar nu mai putea să respire!”, a spus chef Sorin Bontea.

„Efectiv m-am panicat pentru că nu puteam să respir.”, a spus ea.

Citește și: Ionuț Belei, câștigătorul Chefi la cuțite, și-a făcut o schimbare neașteptată de look. Cum arată acum și ce au zis fanii

Deși s-a simțit rău, nu a renunțat la proba. Mai mult decât atât, între Cuza și Lorelei s-a dat o luptă aprigă. Concurenta a încercat „să îl intimideze” pe finalistul Asia Express - Drumul Împăraților.

„Am mers la intimidare.”, a spus Lorelei.

Pentru a termina mai rapid bucățile de sushi, chef Florin Dumitrescu l-a învățat pe Cuza o „schemă”, care i-a nemulțumit pe ceilalți doi chefi.

Gina Pistol a anunțat că echipa lui chef Cătălin Scărlătescu este câștigătoarea pentru că Lorelei a mâncat cele mai multe bucăți de sushi.

„Am mâncat 22 de bucăți de sushi, sunt o campioană a sushi-ului”, a spus concurenta.

Chefi la cuțite, ediții speciale de ziua Antenei 1

Chefi la cuțite vine cu 3 ediții speciale, pe 29 și 30 noiembrie, dar și pe 1 decembrie, de la ora 20.30. Concurenții ediției speciale vor fi concurenții din Asia Express sezonul 4, care vor fi îndrumații de chef Sorin Bontea, chef Cătălin Scărlătescu și chef Florin Dumitrescu.

Elwira Petre, Zarug și Lorelei, Connect-r și Shift, Patrizia și Francy, Adriana Trandafir și Maria Speranța, Alexandra Ungureanu și Anca, Emi și Cuza sunt concurenții care vin să demonstreze că gătitul nu este un domeniu străin lor.

Prezentatoarea celor 3 ediții speciale este Gina Pistol care a revenit pe TV, după ce a devenit mămică pentru prima oară.

Degustătorii sunt și ei aleși pe sprânceană: Își vor face apariția echipa de la Prețul cel bun, în frunte cu Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Nea Mărin și familia, dar și concurenți Asia Express din sezoanele precedente.

Chefi la cuțite, 29 noiembrie 2021. Ce concurenți ai sezonului 4 din Asia Express și-au ales chefii în echipă. Care este... Chefi la cuțite, 29 noiembrie 2021. Ce au gătit concurenții de la Asia Express-Drumul Împăraților. Cum s-au descurcat în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru restaurantul său
Chef Richard Abou Zaki, juratul Chefi la cuțite, premiat în Italia! Distincția prestigioasă obținută pentru...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x