Institutul Pantone a decis culoarea anului 2019: nuanţa corai cu irizaţii aurii (Pantone 16-456). Experţii institutului Pantone au căzut de acord că această culoare caldă şi ocrotitoare este perfectă într-o lume agitată, aflată constant în mişcare.
Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania Pantone studiază influenţa pe care culorile o au pe plan mondial, inclusiv utilizările lor în industria cinematografică şi cea de divertisment, în colecţiile de artă de pe Glob, dar şi în ceea ce priveşte destinaţiile de vacanţă în vogă.
Coraiul simbolizează în acelaşi timp nevoia oamenilor de optimism şi fericire. În ultimii 20 de ani, culoarea anului aleasă de Institutul Pantone a influenţat dezvoltarea de produse şi deciziile de cumpărare în industria modei şi a designului interior şi industrial.
Culoarea anului 2018 a simbolizat originalitate, ingenuitate și gândire vizionară. Astfel, institutul renumit Pantone a ales culoarea anului 2018: 18-3838 Ultra Violet.
Începând din 2000, compania Pantone, specializată în producţia de lacuri şi vopsele, dezvăluie în fiecare an nuanţa sau culoarea care va fi favorizată în următoarele 12 luni în industriile modei, obiectelor decorative şi produselor cosmetice.
Patru cutremure în România, într-o singură zi! Profețiile se împlinesc?!... Avem cu ce ne mândri! Un oraș din România se află pe lista celor mai “cool” destinații din lume în 2019...