Antena Căutare

Activişti ai climei, unii costumaţi în koala, au pornit într-o ascensiune montană către Davos

Sute de activişti ai climei, unii costumaţi în koala, au pornit duminică din Landquart, în estul Elveţiei, către staţiunea Davos, într-o ascensiune de trei zile, pentru a atrage atenţia asupra încălzirii globale, la Forumul Economic Global care va avea loc în această săptămână, transmite Reuters.

Protestatarii vor înfrunta frigul pe parcursul unui transeu montan lung de 40 de kilometri.

Unii dintre participanţi s-au costumat în koala, făcând aluzie la incendiile de vegetaţie ddin Australia, purtând pancarde inscripţionate cu :“Let’s ignore the Donalds and listen to the Gretas” (Haideţi să îi ignorăm pe cei ca Donald şi să îi ascultăm pe cei ca Greta) şi “Make the world cool again” (Să răcorim din nou lumea).

Activista pentru climă Greta Thunberg, care s-a alăturat vineri celor 10.000 de protestatari din Lausanne, nu va participa la ascensiune, au spus organizatorii.

Autorităţile au aprobat ascensiunea între Landquart şi Klosters, dar au respins solicitarea activiştilor de a merge la Davos pe jos, din motive de siguranţă.

Articolul continuă după reclamă

Organizatorii au spus că sunt hotărâţi să meargă la Davos, dar au spus că vor merge pe poteci mai scurte, pentru care nu au nevoie de aprobare.

Sursa : news.ro

Orchestra şi corul Operei din Paris, aflate în grevă de o lună şi jumătate, concert gratuit în semn de protest... Prinţul Harry: Chiar nu a existat altă opţiune. Vreau să clarific că nu fugim...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au gătit pentru Ramona Olaru Sambata, 22.02.2025, 15:30
Citește și
Tragedia din Macedonia de Nord. EXCLUSIV! Observator Antena 1, transmisiuni în direct de la fața locului
Cum poți îndepărta energia negativă folosindu-te de astrologie. Sfaturi simple și utile Catine.ro
Primul mesaj pe care Papa Francisc l-a transmis din spital. Ce le spune credincioșilor
Ayça Ayşin Turan revine cu un nou proiect profesional. În ce serial va juca rolul de protagonistă Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
10 secrete japoneze despre economisire: duc la o siguranță financiară care crește constant în timp,... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost... Elle
Ministerul Educației lansează „butonul roșu” în instituțiile de învățământ. Pentru cine va fi... Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ciorbă de ștevie cu fidea și leuștean. Gust primăvăratic, aromat și reconfortant HelloTaste.ro
O tânără de 20 de ani, vedetă OnlyFans, a fost găsită aruncată pe un drum din Dubai. Familia are o teorie... Antena3.ro
Ce salariu au astronauții Starliner. Nu vor fi plătiți în plus pentru cele 9 luni petrecute în spațiu useit
Horoscopul zilei de 22 martie 2025. Balanțele trebuie să ia o decizie importantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Bătaia e ruptă din școală. Și bullying-ul. Elevii și profesorii sunt atacați în unitățile de învățământ Jurnalul
La 4 ani de la dispariție, nepoata lui Mihai Trăistariu a dat primele semne de viață! Ce s-a întâmplat cu femeia? Kudika
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux Playtech
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit Redactia.ro
Vremea 24 martie - 21 aprilie 2025. Deosebit de cald în următoarele zile, cu temperaturi de peste 22 grade Celsius Observator
Placentele bebelușilor născuți prematur conțin microplastice în concentrații mari. Un studiu susține că pot... MediCOOL
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană HelloTaste
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm ProSport
Cele 3 zodii care încep un nou capitol și au noroc până pe 19 aprilie 2025. Schimbările apar la fiecare pas Gandul
Bianca Drăgușanu face PRAF toate vedetele care fac reclamă la un celebru brand străin: 'Marș, mă, cu colecția... CanCan
Conversații dificile pe care adulții ar fi vrut ca tații lor să aibă curajul să le poarte cu ei când erau copii DeParinti
Kanye West plănuiește să se mute în Europa pentru un nou început, întrucât se simte „neînțeles” în SUA.... ZUTV
Descoperire impresionantă în România. În ce zonă a fost găsită o cetate care s-a ascuns 5.000 de ani UseIT
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x