Antena Căutare

Primul mesaj pe care Papa Francisc l-a transmis din spital. Ce le spune credincioșilor

Papa Francisc a transmis primul său mesaj din spitalul Gemelli din Roma, unde este internat de peste o lună din cauza unei duble pneumonii.

Primul mesaj pe care Papa Francisc l-a transmis din spital. Ce le spune credincioșilor | Profimedia

Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, s-a declarat „slăbit” și „în fața unei încercări”, dar și profund recunoscător pentru rugăciunile și sprijinul primite din partea credincioșilor.

Primul mesaj pe care Papa Francisc l-a transmis din spital. Ce le spune credincioșilor

„Mă confrunt cu o încercare şi mă alătur atâtor fraţi şi surori care sunt bolnavi şi fragili în acest moment, aşa cum sunt şi eu”, a scris Papa Francisc într-un mesaj Angelus publicat de Vatican. Cu toate că boala i-a afectat considerabil starea fizică, el a transmis un mesaj de speranță: „Corpurile noastre sunt slăbite, dar chiar şi aşa, nimic nu ne poate opri să iubim, să ne rugăm, să ne dăruim, să fim unii pentru alţii, în credinţă, semne strălucitoare de speranţă.”

Citește și: Anunțul mult așteptat de la Vatican despre starea de sănătate a Papei! Cât de bine se simte în prezent

Articolul continuă după reclamă

Pontiful a adus un omagiu personalului medical, subliniind dedicarea și grija cu care sunt tratați pacienții. „Câte atenţii pline de iubire luminează camerele, coridoarele, clinicile, locurile în care sunt prestate cele mai umile servicii”, a spus el, subliniind astfel importanța compasiunii și devotamentului celor care lucrează în sistemul sanitar.

În același mesaj, Papa Francisc a transmis mulțumiri tuturor celor care se roagă pentru însănătoșirea sa și a avut un gând special pentru copiii care îi sunt alături în rugăciuni. De asemenea, el a făcut un apel pentru pace, îndemnând credincioșii să se roage pentru țările devastate de conflicte, menționând Ucraina, Palestina, Israel, Liban, Birmania, Sudan și Republica Democrată Congo, potrivit news.ro.

Citește și: Papa Francisc reacţionează bine la tratamentul împotriva pneumoniei. Starea de sănătate prezintă o „ameliorare uşoară, treptată”

Deși starea sa de sănătate s-a îmbunătățit treptat, Vaticanul a anunțat că Papa trebuie să rămână în spital pentru tratament. Internat din 14 februarie, după ce o bronșită s-a transformat în pneumonie severă, Suveranul Pontif continuă să primească îngrijiri medicale. Prognosticul este stabil, dar medicii nu au stabilit încă o dată exactă pentru externare.

Papa Francisc, care a suferit în tinerețe o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unui lob pulmonar, s-a confruntat în ultimii ani cu multiple probleme de sănătate. Cu toate acestea, el continuă să își exprime speranța și să își încurajeze credincioșii, transmițând un mesaj puternic despre solidaritate, iubire și credință.

Vezi mai multe stiri externe pe observatornews.ro

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Peste 120 de cutremure puternice în doar șapte zile, în Cercul de Foc al Pacificului. Ce se întâmplă în regiune
Peste 120 de cutremure puternice în doar șapte zile, în Cercul de Foc al Pacificului. Ce se întâmplă în regiune
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x