Trei turişti s-au înecat în ultimele ore, în Mamaia, Costineşti şi Olimp, iar alte două persoane au fost salvate în ultima clipă.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa se numără şi un tânăr în vârstă de 18 ani din Dâmboviţa. Acesta era în vacanţă, la mare, cu familia. Deşi era arborat steagul roşu, iar salvamarii l-au avertizat, el a intrat în apă să recupereze o minge și a dispărut în valuri sub privirile tatălui său.
Tânărul de 18 ani a murit în braţele medicilor chiar pe plaja din Olimp.
Un turist din Sibiu, în vârstă de 38 de ani, a fost tras de curenţi chiar de lângă mal. Se afla într-o zonă izolată care nu este supravegheată de salvamari.
În nordul litoralul, la Mamaia, a fost arborat steagul galben, ceea ce înseamnă că aveau voie să intre în apă doar înotătorii profesionişti. Şi aici a murit un bărbat, care, însă, nu a fost încă identificat. Salvamarii cred că, cel mai probabil, a suferit un infarct şi nu a mai putut să revină la mal.
De la începutul sezonului, bilanţul negru a ajuns la 20 de morţi. Sute de persoane au fost scoase din valuri, zeci dintre ele - în ultima clipă.