Maşinile de lux au rămas doar un vis frumos pentru vedetele concurente la „Asia Express”. Starurile au fost nevoite să renunţe la pretenţii şi să circule cu mijloace de transport care mai de care mai ciudate.
„Aici, nu contează unde te duci, sunt mașini peste scutere, peste oameni, peste vaci, peste boi, peste cari cu boi, peste cai, peste cărute”, povestește Ruby.
Traficul din India și Sri Lanka a fost o experiență aparte pentru perechile de vedete ce participă în sezonul 2 „Asia Express”. Pentru a se putea deplasa, au fost nevoite să apeleze la soluții inedite!
„Aici este „eat, drive and love”. Dacă ai impresia că ești stresat în traficul din București, vino până în India și ai să ai parte de o terapie intensă!”, spune Șerban Copoț.
Asia Express, cel mai dur reality show al momentului, revine la Antena 1 duminică, 10 februarie, de la ora 20.00. Noul sezon va avea trei zile de difuzare, duminică, luni şi marţi şi va aduce schimbări şi în structura competiției.
Nouă perechi de vedete se aventurează prin Sri Lanka şi India într-o călătorie unică, în care trebuie să se descurce cu un dolar pe zi, să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport. Lupta se dă pentru premiul de 30.000 de Euro şi pentru mândria de a avea în “portofoliu” o asemenea performanţă la nivel personal.