Antena Căutare

Cine este Oase, marele câştigător de la Asia Express și de unde vine porecla

De ce Oase? "Când dansam breakdance la școala lui CRBL, care nu mă lua la niciun job, aveam foarte mare mobilitate și oamenii îmi spuneau că nu am oase", cam așa se traduce porecla unui dintre câștigătorii Asia Express, sezonul 2.

De ce Oase și cine este Oase? "Când dansam breakdance la școala lui CRBL, care nu mă lua la niciun job, aveam foarte mare mobilitate și oamenii îmi spuneau că nu am oase", cam așa se traduce porecla unui dintre câștigătorii Asia Express, sezonul 2.

Dar cine este Oase, marele câştigător Asia Express? Cum a ajuns în cel mai dur concurs şi ce legatură este între el şi CRBL.

Oase este unul dintre cei mai mari suținători ai fenomenului kendama în România, fost participant la Campionatul Mondial din Japonia și organizator al unei tabere de acest tip în România.

Oase avea numai 20 de ani când a descoperit kendama, jucăria japoneză. I s-a părut interesantă, dar nu i-a dat prea mare atenție, însă acum câştigătorul competiţiei Asia Express are o colecție de 650 de kendame, pe care le ține într-o cameră special amenajată pentru aceste jucării. Chiar şi în India, unde a avut multe probe de trecut, acesta nu s-a dezlipit nicio secundă de. kendama.. Ba chiar a făcut şi o demonstrație de kendama pentru copiii din Sri Lanka

CRBL şi Oase sunt câştigătorii competiţiei Asia Express! După un drum lung şi plin de obstacole. cei doi au ajuns în faţa Ginei care le-a şi dat marea veste. Însă până aici a fost greu. Au luptat contra unei echipe la fel de puternice, Ruby şi Robert.

Bogdan Boantă, surpriză uriașă pentru Cocuța, cu tema Asia Express. „A fost fix ca acolo”... Secrete din culisele finalei Asia Express! Imagini nedifuzate în reality show-ul care a ţinut întreaga Românie cu suflet...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x