Antena Căutare

Ce pedeapsă a primit profesorul care și-a bătut un elev, după ce a refuzat să facă semnul crucii

La mai bine de o lună de zile de când un preot a scandalizat o țară întreagă după ce a lovit un copil care n-a vrut să se închine, acesta și-a aflat pedeapsa. 

La mai bine de o lună de zile de când un preot a scandalizat o țară întreagă după ce a lovit un copil care n-a vrut să se închine, acesta și-a aflat pedeapsa.

Astfel, după ancheta derulată de conducerea școlii, preotul din Botoșani a fost sancționat cu 10 la sută din salariu pe o perioadă de trei luni. De asemenea, acesta își va desfășura activitatea în alte școli din comună.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Ciprian Manolache, profesorul de religie a fost sancţionat cu reducerea pe trei luni a salariului cu 10% şi interdicţia de a preda la şcoală.

„Consiliul de administraţie a stabilit în acest caz sancţionarea profesorului cu 10% din salariu pe o perioadă de trei luni şi s-a dispus, de asemenea, reîncadrarea profesorului în alte două structuri la şcoala din Cristineşti şi la şcoala din Dragalina pentru că într-o singură şcoală nu avea o normă întreagă", a declarat Ciprian Manolache, potrivit Mediafax.

Conducerea şcolii a început o anchetă administrativă după ce un elev de 11 ani de la şcoala din Baranca fost agresat de profesorul de religie, care este şi preot.

După acest incident, elevul a ajuns la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati şi a fost inclus într-un program de consiliere psihologică.

Moarte înfiorătoare! O fetiță de 12 ani s-a spânzurat pentru că nu a mai putut suporta bătaia de joc a colegilor de la ș... Și-a piedut cunoștința și s-a trezit plin de fracturi şi vânătăi: "Am auzit asistenta spunând: legați mâna stângă c...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x