Antena Căutare

Ce s-a întâmplat cu un băiețel pe care părinții au vrut să-l numească ”Jihad”

Autoritățile din Franța au reacționat imediat după ce părinții unui băiețel au mers la autoritatea de stare civilă și au anunțat că vor să-i pună numele ”Jihad”. Ulterior, însă, un judecător a anunțat că el va fi înscris în documente drept ”Jahid.”

Autoritățile din Franța au reacționat imediat după ce părinții unui băiețel au mers la autoritatea de stare civilă și au anunțat că vor să-i pună numele ”Jihad”. Ulterior, însă, un judecător a anunțat că el va fi înscris în documente drept ”Jahid.”

Astfel, magistratul a decis ca ”în interesul copilului”, să inverseze cele două vocale din prenume în registrul de stare civilă, au anunţat luni surse apropiate Parchetului francez, transmite AFP.

”Jihad” nu înseamnă doar război sfânt pentru promovarea și apărarea islamului, ci și ”luptă” ori ”efort”, însă după numeroasele atentate care au avut loc în ultima perioadă, autoritățile au semnalat acest ca procurorului orașului.

Nu este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva. La sfârșitul anului, la Nisa, un băiat a fost declarat la autoritatea de stare civilă sub numele ‘Mohamed, Nizar Merah’, identic celui al autorului atacurilor jihadiste comise la Toulouse şi Montauban în urmă cu şase ani.

Baba Vanga, profeție teribilă despre Al Treilea Război Mondial: ”Totul se va topi ca gheața” Care este țara care va domi... Un bărbat a vrut să demonstreze că e regele grătarelor, dar a ajuns de râsul lumii! (VIDEO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x