Etapa degustării pe nevăzute în cel de-al cincilea sezon "Chefi la cuțite" îi trece pe concurenți prin toate stările, căci aflați la bancul de lucru al unei bucătării profesioniste, vor afla că emoțiile și presiunea concursului pot influența savoarea preparatului, pe care acasă îl pregăteau ca la carte.
Iar cei trei jurați au un singur scop, să-și construiască trei echipe imbatabile.
Doru Vântu este din Brașov, dar locuiește în Țara Galilor. A venit special pentru "Chefi la cuțite", iar acum aproape un deceniu a fost bucătar de meserie. A renunțat la bucătărie, însă pasiunea i-a rămas, chiar și după ce a părăsit România.
Acum, vrea să-și arate lui că încă mai poate impresiona cu ceea ce pune pe farfurie. Alege peștele, un file de biban, cu scopul precis de a-i cuceri pe cei trei jurați.
"Mă, că a lăsat coaja de la cartof, înțeleg. Mă, dar cu muștarul ce a avut?", chicotesc chefii.
După ce și-a spus povestea, întrebat de chefi care a fost motivul pentru care a renunțat la bucătărie, Doru a așteptat cu nerăbdare jurizarea. Pe Bontea l-ar vrea drept mentor. Așadar?