Antena Căutare

După ce au cucerit Everest şi Elbrus, doi constănţeni au reuşit să înalţe tricolorul şi pe cel mai înalt vârf de pe Kilimanjaro!

Cea mai mare provocare a celor doi români a fost clima. De la călduri înăbuşitoare de 30 de grade au trecut în câteva zile la -25.

Cea mai mare provocare a celor doi români a fost clima. De la călduri înăbuşitoare de 30 de grade au trecut în câteva zile la -25.

În paşi de dans! Aşa s-au încălzit cei doi constănţeni înainte de expediţia spre cele mai înalte culmi ale continentului african.

Au făcut cunoştinţă cu oamenii locului şi au fost iniţiaţi în arta preparării cafelei, o tradiţie veche de sute de ani.

"Am avut norocul şi şansa să asistăm la toate etapele preparării cafelei: de la bobul simplu de cafea, până la ceaşca aburindă pe care am avut-o în faţă şi am sorbit-o cu plăcere", a spus Mihai Nenciu.

Ascensiunea pe cel mai înalt vârf din masivul Kilimanjaro

După distracţie, a urmat ascensiunea pe cel mai înalt vârf din masivul Kilimanjaro, de 5.895 de metri. Într-o săptămână, au trecut de la temperaturi de +30 de grade la - 25 de grade.

"Am plecat din zona ecuatorială, am trecut prin pădurea ecuatorială 2 zile, după 3 zile am ajuns în zona de deşert alpin şi în 5 zile eram în zona de gheţar. Din toată expediţia, pot să spun că cel mai greu moment a fost ultima zi, ziua de vârf, în momentul în care a trebuit la ora 11:30 noaptea să ne trezim pentru a ne pregăti echipamentul", a completat Mihai.

Dar şi-au alinat dorul de casă cântând colinde. Cei doi prieteni au încheiat, astfel, al patrulea capitol din proiectul expediţional 7 Summits. La sfârşitul lunii februarie vor urca pe Aconcagua, cel mai înalt vârf de pe continentul sud-american.

Horoscopul zilei 11/01/2018! Pentru Gemeni relaţia sentimentală devine din ce în ce mai armonioasă... Dragoste în vremea războiului. ”Domnișoara Noroc”, pisicuța de două săptămâni salvată de un american în timpul tragediei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 21 noiembrie 2024. Corina a câștigat suma de 7500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 21 noiembrie 2024. Corina a câștigat suma de 7500 de lei Joi, 21.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x