Anchetă de proporţii în Braşov, după ce fiica unui fost senator a fost bătută în plină stradă! Tânăra s-a ales cu mâna ruptă şi a fost dusă la spital.
Conform presei locale, fata fostului parlamentar Sebastian Grapă a fost atacată, din senin, de un individ de 58 de ani. Incidentul a avut loc ieri după amiază într-un parc din centrul oraşului Braşov. Tânăra în vârstă de 18 ani purta o discuţie cu două fete în contradictoriu. Vorbea despre prietenii lor. Agresorul, un necunoscut, care a auzit întreaga discuţie, s-a ridicat brusc de pe bancă şi în mod inexplicapil i-a aplicat tinerei un pumn în faţă, după care s-a năpustit asupra ei. Celelalte fete au sărit în ajutor.
În momentul în care fata a scos telefonul să sune sune după ajutor, bărbatul i-a răsucit mâna stângă până i-a rupt-o. Apoi, le-a ameninţat pe toate trei şi a fugit. Un băiat din grup, de numai 15 ani, a sunat la 112, i-a luat urma şi chiar l-a filmat în timpul urmăririi. Prima care a ajuns la faţa locului a fost mama victimei care a şi dus-o la spital.
Acum, agresorul a fost reţinut, însă chiar dacă în geanta lui s-a găsit un cuţit, nu s-a dispus nicio măsură.