Antena Căutare

Fostul preşedinte peruvian Alan Garcia a murit, la scurt timp după s-a împuşcat în cap

Fostul preşedinte peruvian Alan Garcia s-a stins din viață. Șeful statului s-a împuşcat miercuri dimineaţa după ce poliţia a ajuns la locuinţa sa din capitala Lima pentru a-l aresta în legătură cu o investigaţie în care este acuzat de luare de mită, conform unei surse din poliţie, scrie Reuters.

Update: 18:50: Fostul preşedinte peruvian Alan Garcia s-a stins din viață, anunță BBC.

Fostul președinte peruan Alan Garcia a decedat, miercuri, la spital, în urma rănilor suferite după ce s-a împușcat în cap în momentul arestării sale în cadrul unui scandal de corupție, transmite AFP.

„Alan Garcia a murit”, a anunțat Omar Quesada, secretar general al partidului din care facea parte fostul șef al statului.

Știrea inițială:

Garcia, în vârstă de 69 de ani, a fost transportat de urgenţă la spitalul Casimiro Ulloa, conform sursei.

Televiziunea locală America a informat că Garcia a intrat în comă după ce a fost operat de urgenţă şi a difuzat imagini cu fiul său şi susţinători ai săi ajungând la spital.

Erasmo Reyna, avocatul lui Garcia, a declarat că starea sa este „delicată”.

„În acest moment este operat. Să ne rugăm la Dumnezeu să îi dea putere”, a declarat el.

Garcia, cel care a condus partidul Apra timp de zeci de ani, s-a aflat la conducerea ţării între 1985 şi 1990 pentru ca apoi să câştige un nou mandat în 2006, ca susţinător al pieţei libere.

Garcia se afla sub investigaţie în legătură cu compania braziliană de construcţii Oderbrecht, cea care a declanşat cel mai mare scandal de corupţie din America Latină recunoscând în 2016 că a câştigat contracte importante în regiune prin dare de mită.

Anul trecut, Garcia a cerut azil politic în Uruguay după ce i-a fost interzis să părăsească ţara. Uruguay i-a respins cererea.

El a negat în repetate rânduri acuzaţiile.

Figura lui Iisus, surprinsă în flăcările de la Notre Dame?! O tânără reacționat imediat: ”Nu-mi joacă mintea feste!”... Mai mulți copii și o profesoară gravidă, răniți după ce peretele unei școli s-a prăbușit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x