Antena Căutare

Iarna loveşte în forţă România! 11 judeţe sunt sub cod portocaliu de ninsori şi viscol puternic.

Nouăsprezece judeţe din estul, centrul şi nordul ţării au intrat, joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori, ploi şi vânt. În regiunile estice şi centrale, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metri pătrat, în Moldova, în Transilvania şi la munte va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră.

Nouăsprezece judeţe din estul, centrul şi nordul ţării au intrat, joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori, ploi şi vânt. În regiunile estice şi centrale, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metri pătrat, în Moldova, în Transilvania şi la munte va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră.

Avertizarea a intrat în vigoare la ora 09.00 şi este valabilă până vineri, la ora 14.00, în judeţele Botoşani, Galaţi, Tulcea, Brăila, Dâmboviţa, Alba, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi unele zone din judeţele Hunedoara, Sibiu, Braşov, Harghita, Argeş, Prahova, Buzău, Gorj şi Vâlcea.

Potrivit avertizării cod galben, vor fi precipitaţii mai ales în regiunile estice şi centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metri pătrat. În Moldova şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul ţării, precum şi în deltă, vor fi precipitaţii mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55-65 de kilometric pe oră.

De joi, ora 18.00, până vineri, la ora 09.00, vor fi sub avertizare cod portocaliu judeţele Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Covasna şi unele zone din judeţele Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Prahova şi Buzău.

Conform avertizării cod portocaliu, în cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în zona de munte a judeţelor Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău va ninge şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70-80 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopţilor de joi spre vineri şi vineri spre sâmbătă, local, se va semnala brumă.

Întoarcerea iernii a dat totul peste cap! Șapte avioane au întârzieri la Cluj din cauza gheții... Zăpada a dat peste cap traficul din România! Mii de oameni au rămas şi ără curent electric. Când se încălzeşte vremea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x