La doi paşi de Serbia, de-a lungul Clisurii Dunării, în Mehedinţi, un sat cu mai puţin de 300 de locuitori găzduieşte şi în prezent una dintre cele mai mari comunităţi de cehi din ţara noastră.
După 1989, satul Eibenthalul a cunoscut un puternic declin demografic. Oamenii din acest sat se ocupă de gospodării, mulţi sunt pensionari.
Acum însă sătucul unde oamenii trăiesc modest, în case care-şi păstrează farmecul şi tradiţia, va fi din nou animat. An de an, vara, revin familiile de cehi plecate la muncă. Odată cu ele vin şi tot mai mulţi turişti.
Turiştii care vin de obicei se interesează de tradiţiile noastre, pe care le păstrăm. Sunt bucuroşi pentru că mai păstrăm tradiţiile astea. Tiberiu, un tânăr născut şi crescut în satul de munte de pe marginea Dunării, încearcă să atragă tot mai mulţi turişti în zonă.
În momentul de faţă, oaspeţii sunt cazaţi în casele oamenilor in sat. Într-un an însă vor putea sta în căsuţe decorate tradiţional, din care nu va lipsi însă tot confortul vieţii moderne.