Antena Căutare

Decizie REVOLUȚIONARĂ în școli din Marea Britanie! Motivul pentru care elevele nu vor mai avea voie să poarte fuste

Cel puțin 40 de școli din Marea Britanie au impus o nouă regulă vestimentară potrivit căreia elevele nu vor mai avea voie să poarte fuste, într-un demers care vine în sprijinul elevilor transgender și al celor care „încă nu au decis cu care gen se identifică”.

Cel puțin 40 de școli din Marea Britanie au impus o nouă regulă vestimentară potrivit căreia elevele nu vor mai avea voie să poarte fuste, într-un demers care vine în sprijinul elevilor transgender și al celor care „încă nu au decis cu care gen se identifică”.

Astfel, aceste școli optează pentru uniforme „neutre” în ceea ce privește genul.

Alte școli din această țară iau în considerare implementarea unor reguli similare.

Decizia a iscat controverse în rândul părinților, unii dintre ei spunând că nu au fost consultați cu privire la implementarea acesteia.

„Este bine să le dai voie fetelor să aleagă înre fuste și pantaloni, dar nu înțeleg de ce este nevoie de o interdicție a fustelor. Este o nebunie”, a spus mama unei eleve.

„Motivul pentru schimbarea de uniformă a fost inițial legat de egalitate și decență. Toți elevii noști vor trebui să poarte aceeași nouă uniformă - aceasta este mult mai decentă și scade probabilitatea de a avea loc vreun abuz. Este o uniformă neutră în privința genului. Avem elevi transgender în școală și mulți elevi care încă decid cu ce gen se identifică”, a spus Tony Smith, directorul școlii Priory din Marea Britanie.

Acest demers vine după ce o altă instituție de învățământ, Immanuel College din Hertfordshire, a alocat un buget de 18.000 de lire sterline în fiecare an pentru a aduce experți în make-up care să învețe elevii să se machieze, pentru a-și îmbunătăți stima de sine.

DAȚI DE GOL de satelit! SECRETUL ÎNFIORĂTOR pe care îl păstrează Coreea de Nord față de restul lumii... Anunț de ULTIMĂ ORĂ! PERICOLUL este iminent! Locul în care natura se va DEZLĂNȚUI...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x