Un apropiat al patronului de la Bomboo şi fost acţionar al clubului, Cătălin Botezatu povesteşte, în exclusivitate pentru Observator, detalii importante din noaptea incendiului.
Le mulţumeşte angajaţilor pentru că au reuşit să salveze aproape o mie de oameni într-un timp record. Şi regretă că singura persoană rănită grav e Alexandra, o angajată a clubului care s-a asigurat că toţi clienţii au ieşit.
Şi administratorii au fost la un pas să fie prinşi sub un tavan care s-a prăbuşit lângă ei.
Cătălin Botezatu era legat sufleteşte de acel loc. Sâmbătă în zori, se afla la un eveniment în Cluj Napoca şi a primit mai multe telefone, dar nu a crezut că e real până când nu a vorbit cu cel mai bun prieten, chiar patronul de la Bamboo - Joshua Castellano.
Cătălin Botezatu este primul care povesteşte, în exclusivitate pentru Observator, cum au fost salvate sute de vieţi, în materialul video de mai sus.