Antena Căutare

Litoralul mai câştigă 200 de hectare de nisip. Unde câştigăm mai mult loc la soare

Litoralul românesc va câştiga peste 200 de hectare de plajă, iar statul va investi peste 700 de milioane de euro în consolidarea falezelor şi a zonei de coastă. Este unul dintre cele mai mari proiecte cu finanţare europeană, cara va opri dezastrul de la malul mării.

Litoralul românesc va câştiga peste 200 de hectare de plajă, iar statul va investi peste 700 de milioane de euro în consolidarea falezelor şi a zonei de coastă. Este unul dintre cele mai mari proiecte cu finanţare europeană, cara va opri dezastrul de la malul mării. În fiecare an, România a pierdut bucăţi importante de pământ la hotarul de est, din cauza eroziunii.

Imaginile cu plaje prea mici pentru un număr atât de mare de turişi ar putea intra în istoria Litoralului românesc. Proiectul de protecţie şi reabilitare a zonei costiere, care tocmai a primit finanţare europeană, va reda staţiunilor de la malul mării peste 200 de hectare de nisip. România recuperează practic ceea ce marea a luat, ani la rând, fără ca autorităţile să intervină. Este a doua etapă a unui proiect care a fost început în 2012, tot cu bani europeni.

"Lucrările vizează investiţii în 10 localităţi din judetul Constanta si reabilitarea plajelor pe o lungime de peste 30 de kilometri", a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

De la Agigea spre Eforie, Costineşti, până la Olimp, Neptun, Mangalia şi 2 Mai, iar perla litoralului românesc, Mamaia, va avea şi ea cu 53 de hectare de plajă mai mult. Între 2012 şi 2015, tot cu bani europeni, a fost reabilitată plaja pe o lungime de peste şapte kilometri.

In unele zone ale statiunii Mamaia, plajele au fost deja latite. Este si cazul acestei parcele unde trebuie sa parcurgi mai mult de 120 de metri ca sa ajungi de la faleza, pana la apa Mării Negre.

În fiecare an, curenţii, dar şi scăderea cantităţii de sedimente pe care valurile le transportă dinspre vărsarea Dunării în mare spre sudul litoralului, au lăsat marea să fure aproape o jumătate de metru de plajă.

Intensitatea vanturilor si procesele de erodare, generate de curenti si valuri, creste. In aceste conditii era de asteptat ca echilibrul dintre depunere si eroziune sa se fi schimbat.

Proiectul care tocmai a fost aprobat va lărgi plajele din staţiuni cu o sută de metri, prin înnisipare, adică prin aducerea la ţărm a unor cantităţi mari de nisip din larg. Acolo unde plajele vor fi lărgite, unele diguri vechi vor dispărea. În zona Cazinoului din Constanţa, vechiul dig construit din stabilopozi va fi înlocuit cu unul mult mai mare care va proteja faleza de furtuni.

Pe o lungime de 240 de kilometri litoralul românesc este afectat de eroziune şi, în unele locuri, chiar de prăbuşirea ţărmului. De vină sunt şi oamenii care au construit haotic în zona de coastă, provocând dezechilibre majore. Chiar şi porturile au blocat acoperirea naturală a plajelor cu nisip, iar digurile construite în Constanţa, Midia sau Mangalia, în anii 70, au modificat structura zonei de coastă. Abia când eroziunea va fi oprită, pe Litoral vom avea staţiuni sigure şi nu vom mai pierde teritoriu, la graniţa României.

Citește mai mult pe Observator.tv!

Zugravul a devenit superstar pe piaţa construcţiilor. Cât a ajuns să coste un meseriaș... O nouă explozie în județul Neamț, la zece zile de la deflagrația în care a murit tânărul de 28 de ani! Un bărbat, rănit ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x