Trăiesc într-un oraş care stă pe izvoare de apă termală, dar se încălzesc cu lemne! Pentru că exact asta se întâmplă în cazul celor mai mulţi locuitori din oraşul Calafat. De peste nouă ani, oamenii sunt nevoiţi să se încălzească la fel ca cei care stau la sat.
În oraş e sărăcie mare, pentru că - după Revoluţie - toate cele opt fabrici din oraş au fost închise. Aşa că prea puţini dintre localnici îşi pot permite calorifere sau centrale de apartament.
Tanti Floarea locuieşte la etajul al patrulea. S-a săturat să care, an de an, cu plasa, lemnele până în apartament.
”Cu spinarea urcam lemnele. Le căram prin spate, le băgam în scară. Şi din scară le luam cu spinare. Dar nu mai pot. Sotul are 70 de ani.”, mărturisește femeia.
Aşa că a găsit o soluţie salvatoare. Fiul ei care lucrează în Italia i-a dat bani şi a cumpărat un scripete pentru a urca lemnele la etaj. Nu toţi sunt însă la fel de norocoşi.
Calafatul a rămas doar cu titlul de municipiu. Este localitatea în care oamenii aşteaptă cu groază, venirea iernii. Şi asta pentru că de zece ani acest oraş nu mai are sistem de termoficare.
”Pot să spun că inclusiv nivelul de trai din Calafat la momentul ăla au condus la nerentabilitatea acestui sistem să zic.”, declară Dan Vârtopeanu, ultimul director al Societății Termo Calafat.
Nu a fost dintotdeauna aşa. Pe vremuri, mii de oameni din Calafat îşi câştigau pâinea muncind în cele opt fabrici din oraş. Toate s-au desfiinţat. Tinerii au plecat în străinătate, bătrânii. au rămas.
După ce societatea care asigura încălzirea oraşului a dat faliment, oamenii au fost nevoiţi să se descurce după posibilităţi. Nea' Eugen a optat pentru o sobă.
”Când temperatura scade, aprind soba, aprind focul 7.42 Pe urmă las deschis, să se încălzească în toate camerele dincolo.”, spune el.
Proviziile şi le face din timp. În spatele blocului a amenajat o magazie pentru lemne.
Alții, în schimb, preferă centralele cu peleți, fiind mai ușor față de lemne.
”Am încercat în discuţiile pe care le-am avut cu consilierii locali să facem ceva pe tema asta, dar m-au luat în râs, au spus că vorbesc despre OZN-uri, că sunt proiecte fantasmagorice.”, declară Lucian Ciobanu, primarul orașului Calafat.
Mulţi dintre localnicii din Calafat aduc lemnele tocmai din Bulgaria pentru că sunt mai ieftine. În Calafat există la ora actuală 80 de blocuri, cu peste 3500 de apartamente.