Antena Căutare

Marea liberare a "lovit" echipa de la Neatza cu Răzvan și Dani. Uite ce meserii și-au atribuit pe timp de relaxare. Cătălin Oprișan: Sunt custodele micului muzeu din Micul Paris

Muzeele, frizeriile și turismul au fost grav afectate pe timp de carantină. Dar de pe 15 mai își deschid porțile pentru clienți. Echipa de la Neatza cu Răzvan și Dani arată cum vor arăta aceste locuri pe timp de stare de alertă.

O serie de afaceri, cum sunt frizeriile, saloanele de coafură , muzeele, sau cabinetele stomatologice, se vor redeschide din 15 mai, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis, după o discuție cu premierul Ludovic Orban și alți decidenți din Guvern.

România a intrat în stare de alertă pentru 30 de zile. Deplasarea în interiorul localității, permisă fără declarație

Principalele măsuri anunțate de Iohannis:

După 15 mai putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității, unde avem treabă, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem.

Așa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind cam de 2 săptămâni, de regulă.

Primele măsuri le vom lua din 15 mai, iar următorul calup de relaxare va veni probabil la începutul lunii iunie, pe urmă la mijlocul lui iunie și așa mai departe.

Din 15 mai vom avea de exemplu la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală, deci se vor redeschide saloanele de coafură, frizerie și așa mai departe.

Din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomoatologice, muzeele.

Dar toate în condiții speciale de distanțare socială, de igienă.

Cu toții vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise și, de asemenea, când ne deplasăm cu transportul public în comun. Sunt măsuri obligatorii.

Deplasările, în esență, vor fi restricționate atunci când se va pleca din localitate. Vor fi și excepții: va fi voie să se plece din localitate în interes de serviciu, pentru probleme medicale, este posibil să se iasă pentru sport individual, pentru mers cu bicicleta în afara localității.

Măsurile de relaxare nu se vor aplica în localitățile aflate în carantină, decât atunci când experții vor constata diminuarea pericolului.

Hai, liberare! Pe 15 mai, la miezul nopții, românii au ieșit din izolare

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani” ca să afli mai multe detalii despre acest subiect!

Prognoza Meteo, 15 mai 2020. În ce zone din țară sunt anunțate ploi și unde se vor înregistra cele mai ridicate tempera... Se redeschid bisericile! Nu este permisă sărutarea icoanelor. Ce reguli sunt impuse credincioșilor...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cuza și Radu Bucălae au dezvăluit ce secret folosesc pentru a sta mereu conectați cu prietenii, indiferent de situație
Cuza și Radu Bucălae au dezvăluit ce secret folosesc pentru a sta mereu conectați cu prietenii, indiferent de...
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Cuza și Radu Bucălae, despre cât de mult s-a schimbat comunicarea în ultimii ani. Cum îi ajută telefoanele și internetul
Cuza și Radu Bucălae, despre cât de mult s-a schimbat comunicarea în ultimii ani. Cum îi ajută telefoanele și...
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România. Ponturile economiștilor
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost surprinsă soția lui Kanye West. FOTO
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a descoperit, de fapt, o comoară
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de kilometri a ajuns
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Cum să integrezi uleiul CBD în rutina ta zilnică pentru relaxare și echilibru
Cum să integrezi uleiul CBD în rutina ta zilnică pentru relaxare și echilibru Kudika
Câte zile libere vor avea românii de Paște 2025? Calendarul minivacanței din aprilie
Câte zile libere vor avea românii de Paște 2025? Calendarul minivacanței din aprilie Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de zăpadă la munte
Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de... Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Horoscopul primăverii în dragoste. Zodiile care au parte de iubire adevărată
Horoscopul primăverii în dragoste. Zodiile care au parte de iubire adevărată Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a transmis un mesaj fanilor: „Abia aștept…”
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x