- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
"A frânat brusc și a virat spre mine cu intenția clară de a mă lovi. Ceea ce s-a și întamplat, mașina lui m-a proiectat într-o alta parcată și apoi alte câteva tumbe până într-un cap de pod", povesteşte bărbatul pe o reţea de socializare.
În urma incidentului, tânărul a ajuns la spital pentru analize, iar ulterior a fost trimis acasă. În mesajul postat pe Facebook, el a atras atenția asupra faptului că în România sunt prea puține piste pentru bicicliști, potrivit Antena 3.
"De ani buni încerc cu toată forța să promovez condusul responsabil, defensiv, civilizat, calm, cu maniere. Cu toate astea, iată c-a venit și rândul meu să mă tăvălească un șofer care n-are ce căuta pe drumul public. Zic asta pentru că a lovi un biciclist în mod voit denota lipsă de discernamânt.”, a mai explicat tânărul.
Acesta a declarat, de asemenea, că șoferul l-a lovit intenționat: ”Ieri am ieșit cu bicicletă la antrenamentul de seară și aveam în plan bucla mea clasică de 75 km. Din păcate am parcurs doar vreo 5 km pentru că șoferul unei mașini a decis la un moment dat să mă tot șicaneze, totul, pe scurt, terminându-se cu faptul c-a frânat brusc și a virat spre mine cu intenția clară de a mă lovi. Ceea ce s-a și întamplat, mașina lui m-a proiectat într-o altă parcată și apoi alte câteva tumbe până într-un cap de pod. Episodul a avut loc aproape de casă, la mine-n comuna Corbeanca.
A sosit Poliția, SMURD-ul, am fost la spitalul Elias unde am poposit vreo 4h. În urmă CT-ului și a radiografiilor a rezultat că pot pleca acasă. Însa leziunile, echipamentul distrus, bicicleta avariată, dar, mai ales, ceea ce se putea întâmpla mă face să-mi crească pulsul și acum la cafea.
Sigur, poate trece total neobservat, însă pericolul ne privește pe toţi. Pentru unii șoferi, a fi biciclist e semn de inferioritate. Cum adică să opresc în spatele unuia și să-l depășesc abia atunci când am spațiu de 1,5 m? Păi ce mă, vă credeți în Elveția?”, a mai scris tânărul pe contul personal.