Pregătiri înaintea Paștelui la Moldovița! Arta și credința s-au adunat la un loc în așteptarea celei mai importante sărbători creştine din an. Cum arată ouăle încondeiate anul acesta și care sunt motivele tradiționale, cele mai apreciate de credincioși
Şi Moldoviţa se pregăteşte pentru Paşte, cea mai importantă sărbătoare creştină din an, iar zilele acestea a redevenit capitala mondială a oului încondeiat. Aflată între munţii Bucovinei, această comunitate de huţuli adăposteşte tradiţii de mii de ani şi obiceiuri străvechi care se împletesc cu vremurile actuale. Asta pentru că cei mici sunt dornici să deprindă meşteşugul. Ei preiau taina încondeierii şi duc mai departe pasiunea cu mare mândrie.
Motivele desenate pe coaja oului sunt aceleaşi de pe vremea străbunilor. Calea rătăcită, cârja ciobanului sau Crucea Paştelui sunt simboluri creştine care au dat însemnătate sărbătorii Pascale de-a lungul timpului. Munca depusă în spatele acestei arte este nepreţuită.
Pe timpuri, înaintea Paştelui, femeile se întâlneau la sezătoare şi arătau noilor generaţii meşteşugul chişiţei şi motivele bătrâneşti care sunt scrise pe ouă în fiecare an de Paşte. Acum, tradiţia este dusă mai departe la festivalul ouălor încondeiate, unde fiecare artistă se întrece în măiestrie, potrivit observator.tv.