Antena Căutare

Distanțarea socială, încălcată din nou! Momentul în care mai mulţi pocăiţi s-au botezat în sufragerie, într-o piscină pentru copii

Distanțarea socială impusă de autorități pentru a preveni răspândirea coronavirusului a fost încălcat din nou. De această dată, la Târgu-Jiu, unde mai multe persoane s-au botezat în sufragerie, într-o piscină pentru copii. 

În imaginile făcute publice de Antena 3, mia multe persoane apar în timp ce au fost botezate sufragerie, într-o piscină pentru copii, pentru că nu au putut ajunge la un râu, aşa cum cere obiceiul.

Nici vorbă însă de distanţare socială, în condiţiile în care participanţii stăteau unul lângă celălalt şi chiar se ţineau şi de mâini.

Klaus Iohannis critică acordul cu Biserica: ”Nu e cazul să ne relaxăm. Atfel, după sărbători, vom avea înmormântări! Stați acasă!”

Ba mai mult, la un moment dat, un bărbat supraponderal nu a mai reuşit să se mai ridice singur din piscină şi a avut nevoie de ajutor.

Poliţiştii de la IPJ Gorj s-au autosesizat după apariţia imaginilor în spaţiul public şi au identificat deja o parte dintre persoanele care au participat la ceremonie.

România a depășit pragul de 7.000 de îmbolnăviri cu noul coronavirus

Până astăzi, 15 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 7.216 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), informează Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.217 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 362 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 337 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți.

„Pot modifica data de pe declarația pe proprie răspundere, ca să o refolosesc?”. Poliția a făcut o clarificare importantă, pentru evitarea amenzilor!

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 74.827 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 445 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.923 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

„Pot modifica data de pe declarația pe proprie răspundere, ca să o refolosesc?”. Poliția a făcut o clarificare important... Coronavirusul a mai răpit un cadru medical. Cine este Doina Bucătaru, infirimiera româncă moartă în Italia din cauza COV...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x