Diminețile cu chef de muncă au început în forță la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, după ce simpaticii matinali și-au făcut apariția în platoul emisiunii îmbrăcați în cel mai neașteptat mod posibil!
De data aceasta, fiecare și-a ales hainele meseriei la care au visat în copilărie, motiv pentru care Ramona a apărut cu o lopată, Vlădutz și-a luat pensule, Amalia i-a eclipsat pe toți cu ținuta de stewardesă, Oprișan a venit cu o vestă reflectorizantă și Dani a „înotat” în costumul de scafandru...ce să mai, a fost un moment cu adevărat comic!
Răzvan a glumit și a anunțat că el s-a îmbrăcat în apicultor, pentru că...îl atrage meseria de trântor!
Ce a urmat? Râzi cu lacrimi! Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani ca să savurezi momentul!