Neatza cu Răzvan și Dani. Joi seară, Bucureștiul s-a transformat în orașul luminilor. Cea de-a cincea ediție a festivalului SpotLight a început cu un concert exploziv Bob Sinclair.
Cunoscut pentru superhiturile „Love Generation”, „World, Hold On” și „Rock This Party”, Bob Sinclair s-a simțit excelent la București.
„Îmi place la nebunie să călătoresc prin lume. Când eram mic, stăteam în camera mea și visam să produc muzică, să devin DJ, să-mi trăiesc viața cântând, călătorind prin lume, ca acum, în București. Așa că, după 25 de ani de carieră, sunt încă aici și am fost rugat să vin să performez la Festivalul Luminilor”, a spus celebrul DJ.
Bob Sinclair a venit cu gânduri mari în România: „Aveți vreo logodnică pentru mine? Pentru că sunt single și mi-ar plăcea să încerc o nouă relație!”
A început cea de-a cincea ediție Spotlight- cel mai mare festival dedicat luminilor și proiecțiilor bazate pe lumini din România- care are loc în perioada 18-21 aprilie, pe Calea Victoriei, între Ateneul Român și Piața Națiunilor Unite.