Antena Căutare

Caz șocant în Bistrița! Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce un dulap a căzut peste el

O grădiniţă din Bistriţa-Năsăud este în mijlocul unui scandal. Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce un dulap a căzut peste el. Băiatul a fost rănit la o mână şi a rămas fără câţiva dinţi. A fost operat şi, din fericire, este în afara oricărui pericol.

O grădiniţă din Bistriţa-Năsăud este în mijlocul unui scandal. Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce un dulap a căzut peste el. Băiatul a fost rănit la o mână şi a rămas fără câţiva dinţi. A fost operat şi, din fericire, este în afara oricărui pericol.

Conducerea a anunţat însă inspectorii şcolari abia după ce incidentul a ajuns în spaţiul public. Se face acum anchetă, pentru că dulapurile nu erau fixate în perete, iar educatoarea l-a lăsat pe copil nesupravegheat.

Rămas singur pe hol, în vreme ce educatoarea era în sală cu ceilalţi copii, băiatul de trei ani ar fi încercat să-şi ia mâncarea din ghiozdan. Moment în care dulapul s-a prăvălit peste el. Două degete de la o mână i-au fost prinse dedesubt.

„Una dintre educatoare a venit cu unul sau doi dinți în mână. Avea semn și la gura. Eu l-am pansat la mânuță și a plecat.”

Băiatul a fost dus la spitalul din Cluj-Napoca, unde medicii i-au operat cele două degete zdrobite.

În grădiniţă se face acum anchetă. Educatoarea va trebui să dea explicaţii. Nu consideră însă că a fost vorba despre neglijenţă.

Conducerea grădiniţei a cerut de-abia acum ca dulapurile să fie fixate mai bine în perete. Iar directoarea a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean abia după ce a fost sunată de jurnalişti.

Inspectorii şcolari aşteaptă încă raportul de la grădiniţă. Apoi vor fi lua şi primele măsuri

Accident cumplit în judeţul Braşov. O fetiţă de opt ani şi o bătrână au murit, iar un băieţel se zbate între viaţă şi mo... Pică bucăţi din pasarelă! În Târgu Jiu o bucată de trotuar dintr-un pod ar putea să cadă în orice moment...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x