- Serialul "Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN" are premiera pe 9 ianuarie. Sezonul 2 "Iubire cu parfum de lavandă" revine din 10 ianuarie! Rămâi pe Antena 1
- MAREA PREMIERĂ POWER COUPLE, SEZONUL 1! Vezi cele mai noi episoade din 13 ianuarie, de la 20:30, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
O universitate virtuală promite diplome de licență recunoscute pentru cei care vor să devină avocați, contabili ori consultanți. Instituţia funcţionează de 25 de ani. Abia acum, Ministerul Educaţiei a reacţionat, spunând că în faţa legii această universitate nu există.
Nimeni nu pică examenul la această universitate, ce se promovează pe internet. Aceasta este promisiunea unei angajate, care a dezvăluit că nu e este necesară nici măcar participarea la cursuri.
„Din câte știu, pe e-mail se primesc examenele. N-am văzut să vină la examen cineva”, a spus aceasta.
După trei ani de facultate prin corespondenţă, absolvenţilor li se promite o diplomă de licenţă recunoscută.
„Diplomele eliberate de această instituţie nu sunt recunoscute de stat ca fiind diplome care să ateste finalizarea studiilor universitare”, a spus Cătălina Toma, purtător de cuvânt la Ministerul Educației.
Universitatea există încă din anul 1991 – de atunci și până în prezent, sute de studenţi au plătit o taxă de 330 de euro pe an, la jumătate faţă de alte facultăţi. Dar, când au vrut să se angajeze, diploma nu le-a fost recunoscută.
„Universitatea Internaţională deschisă nu figurează pe nicio hotărâre de guvern privind structurile şi specializările acreditate sau autorizate provizoriu din instituţiile de învăţământ superior”, a mai spus Cătălina Toma.
Telefonic, rectorul universităţii a continuat şirul promisiunilor.
Contactat ulterior de echipa Observator, managerul nu a dorit să comenteze nimic despre activitatea pe care o desfăşoară.
Mesaje de dragoste și declarații de iubire... Coadă URIAȘĂ la Facultatea de Medicină! Ce spun candidații despre viitorul lor în această profesie...