La 169 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, la Cercul Militar opera sa a prins din nou viaţă. Actori de la Teatru Naţional, Teatrul Excelsior şi teatrul Coquette au pus în scenă un spectacol omagial dedicat luceafărului poeziei româneşti.
Astfel, scenariul a urmărit povestea vieţii lui Eminescu prin versurile sale. Printre spectatori s-au numărat personalităţi de seamă: academicieni, oameni de cultură dar şi mari actori şi artişti români. Spectacolul a fost organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Primăria Capitalei.
Poezia de geniu a lui Mihai Eminescu a fost pusă în scenă în spectacolul omagial Eminescu, ziditorul limbii române. Pentru o seară, oameni de cultură, reprezentanţi ai mediului academic, actori şi artişti români s-au unit într-un singur gând.
Actori de la Teatrul Naţional, teatrul Excelsior şi Teatrul Coquette au dat viaţă celor mai puternice emoţii pe care Eminescu le-a pus în fiecare vers al operei sale.
”La Eminescu găsești revoltă, găsești încrâncenare, găsești și ură, dar tot ce găsești la el, important e că în substrat e o dragoste imensă față de viață, față de om și față de dumnezeirea din om.”, a spus actorul Marius Bodochi.
Spectacolul dedicat marelui poet Mihai Eminescu a fost organizat de Fundaţia Dan Voiculescu în parteneriat cu Primaria Capitalei, prin Centrul de Seniori al Municipiului Bucureşti.
Iarna își arată ”colții”! Cod portocaliu de ninsori și viscol, în următoarele ore! Care sunt zonele afectate... 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale. 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu...