Dar cel mai puternic s-a auzit în inima ţării, la Parada Naţională din Bucureşti. Unde 35 de mii de oameni au admirat cu emoţie paşii fără cusur ai militarilor români şi străini, zborul ameţitor al supersonicelor şi sacrificiul eroilor răniţi în război.
Este şi începutul oficial al Paradei Militare de la Arcul de Triumf. Momentul în care, ca la un semn, mâinile se ridică spre inimi, privirile - spre cer şi steagurile deasupra mulţimii. 35 de mii de oameni trăiesc cu emoţie ziua în care România îşi arată forţa. Cu tehnică, aviaţie şi militari dedicaţi ţării.
Ceremonia a început în zbor. Anul acesta, în premieră, au evoluat peste 40 de aeronave. Printre ele, supersonicele F16, resposabilele cu apărarea graniţelor aeriene.
De pe umerii părinţilor, copiii au privit fascinaţi cum blidate, tancuri şi transportoare adevărate - pe care mulţi le ştiau doar din jocuri - trec pe sub Arcul de Triumf. Armata a adus şi faimoasele rachete de luptă PATRIOT. Una singură costă 8 milioane de dolari.