Antena Căutare

Parchetul Naţional francez Financiar cere condamnarea la patru ani de închisoare şila plata unei amenzi a unchiului lui Bashar al-Assad, Rifaat el-Assad, în dosarul ”bunurilor ilicite”

Parchetul Naţional francez Financiar (PNF) a cerut condamnarea la patru ani de închisoare şi amendarea cu suma de zece milioane de euro a lui Rifaat el-Assad, unchiul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, acuzat de faptul că şi-a construit în mod fraudulos în Franţa o avere în domeniul imobiliar estimată la 90 de milioane de euro, relatează AFP.

Procurorul a cerut luni, de asemenea, confiscarea tuturor bunurilor imobile franceze, reţinute deja, ale fostului pilon al regimului de la Damasc, judecat cu privire la ”spălare de bani în bandă organizată”, fraudă fiscală agravată şi deturnare de fonduri publice siriene, în perioada 1984-2016.

PNF cere confiscarea a două conace, a aproximativ 40 de apartamente în cartiere pariziene, a unui castel şi unei herghelii în Val-d'Oise.

Rifaat al-Assad este judecat de la 9 decembrie de Tribinalul Corecţional de la Paris într-un al doilea caz de ”bunuri ilicite”, după cel al fostului vicepreşedinte din Guineea Ecuatorială Teodorin Obiang.

Un rezident britanic, Rifaat al-Assad, în vârstă de 82 de ani, a fost scutit din motive medicale şi contestă acuzaţiile.

El a fost nevoit să plece în exil în 1984, în urma unei lovituri de stat eşuate vizându-l pe fratele său, Hafez al-Assad, tatăl actualului preşedinte Bashar al-Assad. Împreună cu familia sa şi un grup de 200 de susţinători loiali, cel care nu avea nicio avere familială în Siria a strâns în Europa un adevărat imperiu imobiliar care a trezit bănuieli tardiv.

În Franţa, bunurile sale sunt deţinute de socităţi ascunse o vreme în paradisuri fiscale, în Luxemburg, administrate de apropiaţii săi, ”un patrimoniu ascuns cu bună ştiinţă, o confuzie întreţinută cu bună ştiinţă”, potrivit procurorului.

Rifaat al-Assad dă asigurări că averea sa provine din generozitatea lui Abdallah, prinţ moştenitor şi apoi rege al Arabiei Saudite, care l-ar fi finanţat în mod continuu din anii '80 şi până la moartea sa în 2015.

Această explicaţie a fost respinsă de procuror, care o consideră nesusţinută cu probe. Magistratul a încercat să demonstreze că aceste milioane provin din deturnări de fonduri publice siriene, în cadrul unui exil negociat cu Hafez al-Assad şi finanţat de Damasc.

În acest dosar, vechi de 35 de ani, acuzarea nu deţine probe materiale cu privire la plăţi siriene pe numele lui Rifaat al-Assad.

Procurorul se bazează însă pe martori, contestaţi aprig de apărare, şi acuză o delapidare de fonduri coroborată, susţine el, de bugetul sirian şi de analize ale unui geograf specialist în Siria.

Apărarea pledează marţi achitarea.

Sursa : news.ro

Condiții meteo extrem de periculoase în Statele Unite ale Americii! Tornadele fac ravagii! Cel puțin trei persoane au mu... Nu există așa ceva! Un muncitor a câștigat 124.000.000 de euro la loto! Ce le-a spus oamenilor care îl plăteau este  ulu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x