Prima platformă de casting teatral din România a fost lansată, marți, la Târgu Mureş. Iniţiatorilor le-a venit această idee, după ce au constatat că tinerii artişti fie îşi găsesc greu un loc de muncă, fie nu află în timp util de un casting. Astfel această platformă îi ajută pe studenţi şi pe angajatori să colaboreze.
Pentru început, studenţii se vor loga pe platformă cu datele personale, adresa de e-mail, dar şi o parolă de acces. Ei vor trebui să compleze obligatoriu secţiune studiilor. Însă, au posibilitate ca unele date să le şi ascundă.
Activitatea lor artistică va trebui completată la a doua secţiune. Aptitudinile îi vor ajuta angajatori să-i selecteze.
Astfel, prin această platformă, artiştii au ocazia să se prezinte. La fel cum şi companiile îşi pot prezenta proiectele, totul în mediul online.
Studenţii sunt entuziasmaţi, mai ales că pe timpul verii le era destul de dificil să-şi găsească un loc de muncă. De acum, totul se poate schimba.
„Abia aşteptăm să ne înscriem pentru că una dintre cele mai mari probleme este faptul că aflăm despre casting ori mult prea târziu, sau nu aflăm în timp util şi nu apucăm să ne pregătim, să ne prezentăm”, a spus o studentă la master în actorie, anul al doilea.
Platforma online se numeşte UATNext.ro şi a fost creată de Universitatea de Arte din Târgu Mureş, fiind de altfel şi prima platformă de casting între studenţi şi potenţialii angajatori din aria artelor şi a spectacolului.
Mai multe detalii sunt disponibile în clipul de mai sus din „Observator”.
Este oficial! Metrorex a anunțat când va fi deschisă Magistrala 5 de metrou, Drumul Taberei- Eroilor... Bacalaureat 2019. Ce subiecte au picat la Limba Română, oral...