Antena Căutare

Legea pensiilor a fost adoptată! Primarii vor indemnizații speciale! Iată ce condiții trebuie să îndeplinească!

Legea pensiilor, care a fost reexaminată după decizia Curții Constituționale, a fost adoptată cu 197 de voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” și 70 de abțineri.

Legea pensiilor, care a fost reexaminată după decizia Curții Constituționale, a fost adoptată cu 197 de voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” și 70 de abțineri.

Potrivit acesteia, primarii vor ajunge în rândul celor care primesc pensii speciale, adică alături de parlamentari, magistrați, ofițeri SRI ori aviatori.

Citește și: Legea pensiilor a fost adoptată. Punctul de pensie majorat oficial de la 1 septembrie

Deși peste un milion și jumătate de pensionari trăiesc cu 700 de lei pe lună, aleșii locali se vor bucura de pensii sociale, ce vor ajunge la zeci de mii de lei, potrivit Antena 3.

Toţi aleşii locali care vor îndeplini condiţiile de pensionare la acel moment, printre care şi vârsta de 60 de ani, vor fi eligibili pentru noile indemnizaţii speciale.

Citește și: Contre dure în Parlament pe Legea Pensiilor

Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz, legea urmând să fie trimisă preşedintelui României pentru promulgare.

Doi cetățeni bulgari au fost prinşi în timp ce instalau dispozitive tip skimmer la un bancomat din Turnu Severin... Urmează zile de foc! MAE, avertisment de ultimă oră pentru români: ”Riscul de izbucnire a incendiilor este ridicat!”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 9 decembrie 2024. Ruxandra a câștigat suma de 3500 de lei Marti, 10.12.2024, 19:00
2025 de exceptie Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x