Antena FIFA WORLD CUP in Romania 2026-2030 Căutare

Prognoza Meteo, 20 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi

Prognoza Meteo, 20 decembrie 2020. Duminică vremea se va menține în normalul perioadei la care ne aflăm. Temperaturile nu vor depăși 6 grade Celsius în majoritatea regiunilor, iar vântul va sufla slab spre moderat în aproape toată țara.

Prognoza Meteo, 20 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi | Profimedia

În Bucureşti, vremea se va menţine închisă şi, trecător, vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi între 6 și 7 grade Celsius, iar cea minimă, mai ridicată decât în mod obişnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 2 grade. Mai ales dimineaţa, este posibil să fie ceaţă.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), la munte, înnorările vor fi temporare şi cu precădere în nordul Carpaţilor Orientali, vor fi condiţii de precipitaţii mixte şi polei. Vântul va sufla cel mult moderat pe crestele montane şi va fi în general slab în restul teritoriului.

Vântul va sufla slab şi moderat. În capitală, vremea va fi închisă, dar mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi noros, iar probabilitatea pentru ceaţă şi burniţă va fi în creştere mai ales dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi între 1 și 3 grade Celsius.

Articolul continuă după reclamă

Câte grade vor fi în România, duminică, 20 decembrie 2020

Duminică, 20 decembrie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade. În sudul şi estul teritoriului va fi nebulozitate persistentă şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, local va fi ceaţă şi pe spaţii mici burniţă sau ploaie slabă.

Citește și: Sărbători de iarnă. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Iată ce temperaturi ne așteaptă duminică și în alte orașe din România:

  • Brașov: 4°C
  • Iași: 4°C
  • Cluj Napoca: 4°C
  • Constanța: 66°C
  • Bacău: 3°C
  • Timișoara: 6°C
  • Oradea: 6°C
  • Sibiu: 4°C
  • Giurgiu: 4°C
  • Galați: 4°C
  • Arad: 6°C
  • Piatra Neamț: 3°C
  • Ploiești: 4°C
  • Pitești: 3°C

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice, debutând cu valori sub media obișnuită pentru această perioadă, după care valorile acestora se vor ridica ușor peste media normală pentru această perioadă, se arată în caracterizarea climatică a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Prognoza meteo 19 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Minodora Sambata, 22.03.2025, 15:30
Citește și
Avertizare de inundații în mai multe județe ale țării! Până când ține codul portocaliu și unde este valabil
Ce să le faci căpșunilor din curte pentru a avea o recoltă bogată. Cu un simplu truc te poți bucura de mai... Catine.ro
Ce se întâmplă cu vremea la finalul săptămânii. Ce temperaturi se înregistrează în weekend
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum a câștigat, de fapt, Adriana Bahmuțeanu procesul cu băieții cei mari ai lui Silviu Prigoană: „O prostie” Libertatea.ro
10 secrete japoneze despre economisire: duc la o siguranță financiară care crește constant în timp,... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost... Elle
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă creață cu brânză sărată, pentru gustări delicioase HelloTaste.ro
Cutremur în industria auto după taxele vamale anunțate de Donald Trump. Companiile auto s-au prăbușit la burse Antena3.ro
Elon Musk VS Assassin’s Creed. Miliardarul a fost acuzat că trișează la jocurile video useit
Horoscopul zilei de 28 martie 2025. Taurii sunt nevoiți să-și rescrie povestea. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Agențiile de turism promovează România fără ajutor de la stat Jurnalul
Adriana Bahmuțeanu, chemată în instanță de propriii copii Kudika
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux Playtech
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii Redactia.ro
Cod portocaliu şi galben de vreme rea până sâmbătă. Sunt aşteptate ploi abundente şi vânt în toată ţara Observator
Cum se acordă corect primul ajutor. Ce poți face dacă o persoană nu mai este conștientă MediCOOL
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană HelloTaste
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm ProSport
ANAF schimbă regulile pentru impozitarea bogaților. Cum se modifică procedura de colectare a taxei pe lux Gandul
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va... CanCan
Cum să introduci obiceiuri sănătoase în familie fără presiune DeParinti
Billy Ray Cyrus a postat un mesaj emoționant despre fiicele sale, Miley și Noah: „Sunt atât de mândru de voi” ZUTV
Europa lansează alternativă gratuită pentru Microsoft Word și Google Docs. Cum funcționează DOCS UseIT
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x