- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Cine nu-şi plăteşte dările la stat ar putea ajunge la închisoare. Este proiectul de lege propus de Ministerul Finanţelor şi pus pe masa senatorilor pentru analiză. Dacă va fi apropbat, atât persoanele fizice cât şi administratorii firmelor care nu-şi plătesc datoriile la Fisc ar putea sta ani buni după gratii.
În funcţie de cât de mare este datoria, pedeapsa poate ajunge şi la şase ani de închisoare. În proiectul de lege este specificat clar că orice sustragere de la plata taxelor şi impozitelor este considerată infracţiune iar cea mai mică pedeapsă este un an, după gratii.
Oricine nu-şi plăteşte impozitul pe venit, oricare ar fi el, sau contribuţiile la sănătate sau la fondul de pensii intră sub incidenţa legii. Şi străinii care încasează bani în ţara noastră se supun aceloraşi reguli, iar în cazul administratorilor de firme pedepsele pot ajunge până la şapte ani în cazul în care Fiscul depistează în contabilitate sume crescute artificial în vederea obţinerii de facilităţi fiscale.
Proiectul de lege a ajuns vineri la Senat şi urmează a fi dezbătut în plen.