Rapperul Pi Diddy trece prin momente dureroase. Fosta lui iubită şi totodată mama copiilor săi a fost găsită fără suflare, în locuinţa sa din Los Angeles. Potrivit apropiaţilor, artistul este devastat, întrucât, deşi erau despărţiţi de mai mulți ani, el și fosta sa parteneră erau foarte apropiaţi.
Actriţa şi modelul Kim Porter avea 47 de ani. De ceva vreme se lupta cu o răceală care a evoluat în pneumonie. Nu se ştie ce s-a întâmplat deocamdată, cert este că a fost găsită fără suflare în reşedinţa sa.
Reprezentantul lui Puff Diddy a confirmat decesul şi a rugat presa şi fanii să fie înţelegători în aceste clipe dificile.
„Diddy este devastat şi şocat, erau prieteni foarte apropiaţi. Deşi relaţia lor se terminase, formau în continuare o familie", a declarat un apropiat al cântăreţului.
Rapperul Pi Diddy și actrița și modelul Kim Porter s-au cunoscut în 1994 şi au făcut trei copii: gemenele Jessie James şi D`Lila, în vârstă de 11 ani şi un băiat, pe nume Christian, care are acum 20 de ani. Kim şi Diddy s-au despărţit atunci când artistul a înşelat-o cu Jennifer Lopez. La doi ani după, însă, rapperul s-a întors la ea, jurându-i iubire veşnică. Din păcate, relaţia lor n-a durat nici de această dată, deoarece cântăreţul a avut mai multe relații extraconjugale.