Deşi în ţara noastră peste 40% dintre angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim, la polul opus există câteva zeci de mii de oameni care încasează, lună de lună, peste 4.500 de euro. Şi nu vorbim despre politicieni. În topul celor mai bine plătiţi angajaţi se află, evident, managerii, dar şi it-ştii sau notarii.
Conform ultimelor date oficiale, în România mai mult de 50.000 de angajaţi primesc salarii de peste 4.500 de euro pe lună. Iar în jur 32.000 de norocoşi încasează chiar mai mult de 5000 de euro lunar. Cu ce se ocupă? Ei bine, datele arată că joburile din zona it sunt în topul celor mai bine plătite salarii. Spre exemplu, salariul unui programator începe de la 1000 de euro pe lună, dar poate ajunge chiar şi la 5.400 de euro, în funcţie de vechime şi de firma la care lucrează.
Inginerii software primesc în jur de 4.800 de euro pentru munca lor, iar specialiştii în securitate it iau, în medie, 2.800 de euro. Bine plătiţi sunt şi absolvenţii de studii economice. Nu toţi, ci mai ales cei care au vechime şi ajung în funcţii de conducere:
Şi absolvenţii de drept au şansa de a câştiga sume consistente. Asta pentru că topul românilor care pleacă acasă cu portofelul plin după o lună de muncă este condus de notari şi avocaţi de top. CVeniturile lor încep de la 5000 de euro şi ajung, în unele cazuri, undeva între 20 şi 30.000 de euro
Salarii în IT:
- programator 25.000 ron net
- Inginer software 22.000 ron net
- Specialist securitate 13.000 ron net
Salarii în domeniul Economic:
- Director de vânzări 35.000 ron net
- Director financiar 20.000 ron net
- Director economic 17.000 ron net
Drept:
- Notar 30.000 ron net
- Avocat 25.500 ron net
Noua formulă de calcul a pensiei. Schimbări importante la calcularea pensiilor. Ce este punctul de referință și ce valoa... Vestea așteptată de milioane de pensionari. Ministrul Muncii a dezvăluit ce se întâmplă cu pensiile românilor!...