Antena Căutare

Trump crede că plasarea Statelor Unite pe primul loc în lume ca număr de cazuri de Covid-19 este „o medalie de onoare”

Preşedintele Donald Trump este de părere că plasarea Statelor Unite pe primul loc în lume ca număr de cazuri de Covid-19 este „o medalie de onoare”, pentru că înseamnă că SUA au efectuat cele mai multe teste, relatează The Guardian.

Trump a declarat reporterilor la o întâlnire a cabinetului: „Când se spune conducem ca număr de cazuri, asta pentru că facem mai multe teste decât oricine”.

El a spus că vede numărul „dintr-o anumită perspectivă, ca fiind un lucru bun”.

„Văd asta ca o medalie de onoare. Serios, este o medalie de onoare. Este un omagiu adus testărilor şi muncii pe care mulţi profesionişti o fac”.

Trump a declarat că în SUA (ţară cu peste 320 de milioane de locuitori) au fost făcute 14 milioane de teste şi a comparat numărul cu cel al Germaniei (ţară cu 83 de milioane de locuitori), de 2 milioane de teste.

Rata de testare în SUA este ridicată, dar nu cea mai ridicată din lume. Totalul testelor făcute la 1.000 de oameni se află pe locul al patrulea, după Danemarca, Italia şi Noua Zeelandă.

În prezent, în Statele Unite au fost înregistrate peste 1,52 milioane de cazuri. Ţara este urmată de Rusia, cu aproximativ 300.000 de contaminări.

Statele Unite au înregistrat şi cel mai mare număr de decese la nivel mondial, 91.921. Din acest punct de vedere, sunt urmate de Marea Britanie, cu 35.422 de decese, şi de Italia, cu 32.169, potrivit datelor Johns Hopkins University.

De la depistarea noului coronavirus, la finalul anului trecut, în Wuhan (China), au fost înregistrate la nivel global peste 4,9 milioane de contaminări şi mai mult de 323.300 de decese.

Sursa : news.ro

Brazilia - Număr record de decese înrgistrate în 24 de ore. Bolsonaro promovează clorochina... Taiwanul nu poate accepta să fie parte a Chinei. Beijingul susţine că „reunificarea” este inevitabilă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x