Până vine Moşul, mesele sunt pregătite, iar uşile deschise larg pentru colindători. În penisunile din ţară, turiştii sunt deja la masă. Savurează bunătăţile pregătite încă de dimineaţă.
Bucătarii s-au întrecut în reţete tradiţionale, vechi de sute de ani. Unii au gătit afară, sub ochii pofticioşilor care au înghiţit în sec aşteptând ca bucatele să fie gata.
O masă cu bunătăţi de la care cu greu te poţi abţine a fost întinsă pentru turiştii de la Băile Felix. Pentru oaspeţii lor, bucătarii au sacrificat un porc de 200 de kilograme şi au gătit în aer liber, la foc de lemne.
Pe gratarele incinse, fripturile au fost întoarse până s-au rumenit. Iar farfuriile s-au umplut deîndată.
Cina din ajunul Crăciunului va fi completată de cozonaci
Ospăţul a fost completat de colindătorii care au venit cu joc şi voie bună. Pe Valea cu Peşti, lângă Transfăgărăşan, sunt cabanierii renumiţi pentru cei mai fragezi şorici.
Mesele nu au fost încă întinse în Mărginimea Sibiului. Cârnaţii, rulada şi afumătura mai stau puţin la rece, în cuier, să le pătrundă aerul tare de munte. Vor fi servite curând alături de jumări, brânză maturată şi murături. Cina din ajunul Crăciunului va fi completată de cozonacii scoşi direct din cuptorul cu lemne, cu aromă de casă caldă şi iubitoare.
În bucătăria unui hotel de pe Valea Prahovei, se trebăluişte de zor. Se împăturesc sarmale pentru sute de musafiri. Un ingredient secret la va face delicioase.
Diseară, pe lângă sarmale, pe masă vor fi platouri cu produse tradiţioanale româneşti, iar la desert oaspeţii se vor delecta cu plăcinte.
LOTO/ LOTO 6 din 49. Ați jucat la LOTO pentru extragerea de Crăciun? NUMERELE LOTO din 24 decembrie... Dragostea te lovește când nici nu te aștepți! Un tânăr din Sibiu și-a cunoscut soția cântând colinde pe stradă...