Antena Căutare

„Mami, vreau să te văd fericită înainte să mor”. Ultima dorința a unui copil de 12 ani a fost să își conducă mama la altar

Keith Burkett voia, mai mult ca orice, să fie cel care își conduce mama la altar pe 11 noiembrie. Din păcate, cancerul avea alte planuri pentru băiatul de 12 ani. În cadrul unei ceremonii improvizate în sufrageria familiei, Keith a stat, în scaunul cu rotile, alături de mama lui și de tatăl vitreg și i-a auzit rostind jurămintele de căsătorie.

Keith Burkett voia, mai mult ca orice, să fie cel care își conduce mama la altar pe 11 noiembrie. Din păcate, cancerul avea alte planuri pentru băiatul de 12 ani. În cadrul unei ceremonii improvizate în sufrageria familiei, Keith a stat, în scaunul cu rotile, alături de mama lui și de tatăl vitreg și i-a auzit rostind jurămintele de căsătorie.

„Mi-a spus: <<Mami, vreau să te conduc la altar îniante să mor>>, atunci mi-am dat seama că trebuie să facem cumva să îi îndeplinim dorința”, a povestit mama lui Keith.

„Keith cel curajos”, așa cum l-au numit prietenii și familia, se luptă de șase ani cu o formă rară de cancer. Anul acesta, boala i s-a răspândit în tot corpul. Atunci când medicii i-au spus că mai are 2 luni de trăit, membrii comunității în care locuiește au organizat festivitățile de Crăciun mai devreme, în luna octmbrie.

După „Crăciunul din octombrie”, băiatul a mai avut o dorință.

Articolul continuă după reclamă

O pagină de strângere de fonduri a fost deschisă pentru el, iar donațiile oamenilor impresionați de povestea băiatului au depășit suma de care avea nevoie familia pentru a-i îndeplini dorința lui Keith.

Cu câteva zile înainte de eveniment, mama lui a postat un mesaj sfâșietor pe pagina de Facebook „Kourageous Keith”.

„Credem că singurul lucru ce îl mai ține în viață este dorința de a mă conduce la altar. În puținele momente în care mai este lucid, doar despre asta vorbește. Mâine vom organiza o ceremonie intimă, la noi acasă, în onoarea eroului nostru. Niciun copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva și niciun părinte nu ar trebui să își vadă copilul, întreg universul, murind! Nu știu ce voi face fără el!”

Ceremonia a fost filmată. În imagini, Keith are ochii închiși, dar, cu ultimele puteri aplaudă la final. Ultima sa dorință a fost îndeplinită.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

SENZAȚIONAL: Au descoperit un teritoriu cât România, plin de mușuroaie vizibile din spațiu. 200.000.000 de movilițe vech... Calculează-ți cifra banilor și află dacă eşti născut să fii bogat! Secretele numerologiei sunt fascinante...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
X Factor sezonul 11, 30 martie 2025. Suanna Bodog a interpretat piesa "Tamally Maak" Duminica, 30.03.2025, 20:08
Citește și
(P) Ro Hub, nucleul comunității românești din UK
3 zodii pot privi cu speranță spre viitor începând cu luna aprilie 2025. Încrederea se îndreaptă spre ei Catine.ro
Care este diferența de vârstă perfectă din cuplu pentru ca partenerii să aibă o relație de durată. Ce spun...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Imagini cu Elena Lasconi în grădina casei sale din Câmpulung Muscel. A dat cu sapa, a greblat, iar apoi a plantat... Libertatea.ro
Trucul viral super-inteligent cu prosoape de hârtie: reduce consumul la jumătate Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Ultimul mesaj public al lui Val Kilmer, actorul din Batman care a decedat la vârsta de 65 de ani. Ce a transmis... Elle
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă creață cu brânză sărată, pentru gustări delicioase HelloTaste.ro
O profesoară a fost arestată după ce s-a descoperit o filmare cu ea în telefonul unui elev. Ancheta a dezvăluit... Antena3.ro
Cel mai rapid procesor din lume ar putea deveni o realitate în curând. Ce tranzistor inedit au creat experții din... useit
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2025. Taurii au parte de o perioadă interesantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Forța militară a României, în scădere, comparativ cu 2018. Care sunt cele mai puternice armate ale lumii în 2025 Jurnalul
7 semne de maturitate în relațiile romantice și numai Kudika
Ce să pui la rădăcina magnoliei ca să rămână înflorită mai mult timp. Bunicile făceau asta în fiecare... Playtech
De ce bărbații nu au voie să se salute la înmormântare – o regulă veche, încărcată de simboluri Redactia.ro
Porc mistreţ, văzut în parcul central din Otopeni. A fost trimis un mesaj RO-Alert Observator
Beneficiile și riscurile uleiului de palmier. Care sunt utilizările sale MediCOOL
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană HelloTaste
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei ProSport
Drama secretă a lui Val Kilmer. A vrut să ascundă cu orice preț! Gandul
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta CanCan
Fraze comune pe care tații le spun copiilor lor și care, de fapt, sunt forme de manipulare, potrivit specialiștilor DeParinti
Kanye West a declarat că regretă că a lăsat-o însărcinată pe Kim Kardashian: „A fost vina mea” ZUTV
Teoria „Pământului Mov” ar fi adevărată. Ce a pățit planeta noastră în trecut UseIT
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x