Serbarea de 8 Martie va rămâne un coşmar în amintirea unui copil de clasa întâi. La repetiţii, în sala de clasă, cel mic şi-a apărat o colegă, pe care dascălul ar fi lovit-o prima dată.
Mama povesteşte că băiatul a îndrăznit să-i atragă atenţia şi a fost şi el agresat. Educatorul l-ar fi lovit cu o bucată de lemn. Când şi-a văzut fiul plin de vânătăi, mama a depus imediat plângere la poliţie. Învăţătorul are dosar penal. Şi Inspectoratul Şcolar face verificări.
Învăţătorul a devenit spaima elevilor din comuna clujeană Jucu. Părinţii povestesc că are o metodă proprie de a se face respectat.
Protestele copilului de 8 ani l-au înfuriat şi mai tare. Şi atunci s-a apucat să-l lovească până i-a lăsat nişte urme foarte vizibile.
Mama copilului a făcut plângere la poliţie
„În acest caz a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. În cadrul acestui dosar penal se vor stabili împrejurările exacte în care s-a produs acest incident”, a declarat Carmen Livia Jucan, purtător de cuvânt IPJ Cluj. Şi inspectoratul şcolar a fost sesizat în acest caz.
Fiul ei este puternic afectat de violenţa învăţătorului
Băiatul se teme să povestească prin ce trece la şcoală. Femeia spune a reclamat de mai multe ori la şcoală comportamentul învăţătorului. Directorul i-ar fi promis, cu luni în urmă, că va instala camere de supraveghere în clasă, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă.
AVERTISMENT METEO ANM: pericol IMINENT de AVALANȘE chiar în aceste momente... Încă un şoarece a fost filmat pe rafturile unui magazin! Reprezentanții hypermarketului: „Această filmare este orchestra...