Când spui Parcul Naţional Piatra Craiului te gândeşti, desigur, la aerul proaspăt al cărărilor de munte, la crestele ascuţite ale stâncilor înalte şi la frumuseţea pădurilor necălcate de om.
Ce se întâmplă însă dacă adaugi în peisaj muzică bună şi mii de oameni care au încă vie amintirea focurilor de tabără şi a drumeţiilor din tinereţe? Un festival inedit!
Muzica răsună chiar în mijlocul naturii, în Parcul Naţional Piatra Craiului. Aici şi-au dat întâlnire zeci de oameni uniţi de aceleaşi pasiuni - drumeţiile pe munte şi folk-ul.
Întinşi pe iarbă sau cocoţaţi pe baloţi de paie, turişi şi localnici, adulţi şi copii, cu toţii s-au bucurat de vreme bună şi de o atmosferă ca odinioară.
Folk Rock Fest s-a întins pe trei zile şi este primul şi singurul festival care are loc într-un parc naţional. Oragnizatorii au primit sprijin şi din partea comunităţii din Zărneşti şi promit să revină cu forţe proaspete la anul.
După lăsarea întunericului, scena a fost acaparată de acorduri rock, în aplauzele a sute de spectatori. An de an, Parcul Naţional Piatra Craiului atrage peste 200 de mii de turişti, mai ales în lunile de vară.