Un incendiu de proporţii a izbucnit, aseară, lângă Capitală. Două case din oraşul Pantelimon au fost cuprinse de flăcări. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, însă misiunea a fost extrem de dificilă. Trei ore le-a luat salvatorilor să stingă focul, iar în acest timp, a existat pericolul ca flăcările să se extindă şi la locuinţele din vecinătate.
Oamenii spun că, prima dată, acoperişul uneia dintre locuinţe s-a aprins, apoi focul s-a extins şi la cealaltă. Într-una din case ar funcţiona şi un magazin.
”S-a manifestat cu violenţă, cu pericol de propagare la alte două case. Incendiul a fost localizat în limitele găsite la cele două locuinţe, cu o suprafaţă aproximativă de 200 de metri pătraţi. Intervenţia a durat mai mult pentru că au fost foarte multe materiale combustibile în zonă şi foarte mult fum.” , a declarat Locotenent Andrei Augustin, ISU Bucureşti .
Pompierii au intervenit cu şase autospeciale cu apă şi spumă. Însă, chiar şi aşa, s-au luptat cu flăcările aproape trei ore. Din fericire, nu au fost victime. Cei care locuiau acolo au reuşit să iasă la timp, însă casele au fost distruse aproape în întregime.