Peste 60 de pompieri au intervenit, iar populaţia din zonă a fost avertizată prin sistemul Ro Alert să rămână în case din cauza riscului de intoxicare cu fum. Mai bine de 5 ore s-au luptat salvatorii cu flăcările înalte și fumul gros. În misiune au folosit inclusiv o autospecială de monotorizare a gradului de poluare.
Alarma s-a dat în jurul orei 18. Coloana de fum gros care ieşea din depozitul de mase plastice şi cauciucuri aflat în localitatea Nojorid a semănat panică printre localnici.
Flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate și de vânt, amenințau să se propage la întreaga cantitate de deșeuri depozitate pe o suprafață de peste 20.000mp.
Imaginile surprinse de la înălţime arată amploarea dezastrului. Peste 1.200 de metri pătraţi au fost afectaţi, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Pentru că gradul de toxicitate era ridicat, oamenii au fost avertizaţi prin sistemul RoAlert să stea în case. Peste 60 de pompieri au fost mobilizaţi, cu 12 autospeciale.
Pompierii au fost nevoiţi să alimenteze cisternele cu apă de la hidranţii din localităţile învecinate, aflate la peste 5 kilometri distanţă.
Salvatorii au rămas în teren şi peste noapte pentru a se asigura că focul nu izbucneşte iar. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili de la ce a pornit totul.
Fiul lui Leo de la Strehaia şi încă un bărbat, reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de înşelăciune... Un moment de neatenţie i-a fost fatal unui tânăr de 25 de ani din localitatea Dumbrăveni...