Un pui de căprioară de doar câteva zile s-a ales cu nişte părinţi noi! Şi nu doi, ci trei. Simpaticul animăluţ a fost salvat dintr-o pădure din Bistriţa Năsăud, în a doua zi de Rusalii. Era atât de slăbit încât nici nu se putea ţine pe picioare.
Acum, primarul comunei, un vânător, dar şi un veterinar fac cu rândul la hrănirea lui.
Nu e primul caz de acest fel din România. În luna mai, un polițist din Argeș a luat în mașina de serviciu doi pui de căprioară pe care i-a găsit pe marginea unui drum, pentru a-i proteja de o haită de câini aflată în apropiere.
Un polițist a salvat doi pui de căprioară
"În ziua de 16 mai, agent șef de poliție Duță Daniel, șef de post în cadrul Postului de Poliție Cotmeana, a îndeplinit o misiune mai puțin obișnuită. Polițistul, în timp ce se deplasa cu autoturismul din dotare pe raza comunei Cotmeana, satul Bunești, a observat pe marginea drumului doi pui de căprioară. Întrucât animalele erau vulnerabile și riscau să fie atacate de câinii aflați la câteva sute de metri, s-a hotărât să intervină", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Conform aceleiași surse, puii de căprioară au fost predați ulterior reprezentanților Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, care i-au preluat în vederea eliberării și reintegrării în mediul natural.